Junior Cup I – Iulie 2016

Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/junior-cup-i-2016/

Sâmbătă, 23.07.2016 și Duminică 24.07.2016 Vlad a participat la Junior Cup, la Miercurea Ciuc, etape din Cupa României la șosea pentru copii.

Sâmbătă a fost proba de Contratimp Individual

…iar Duminică etapa de Fond

Cam tot ce facem din 2009 încoace, de pe când avea Vladu 6 ani, a fost cuprins într-un câte un proiect: vârfurile peste 2500m, harta Trascăului, harta Cindrelului, etc. și nici participarea la Cupa României nu face excepție.

La începutul anului Vladu și-a dorit să meargă la concursuri de MTB. Eu, precum știi, nu apreciez competiția, îs mai degraba contemplativ, dar am stat să mă gândesc cum îl pot ajuta.

Cum schimbase categoria și era la 13-14 ani, urma un an fără mari așteptări, așa că am decis să folosim acest an pentru pregătire fizică și tactică astfel că, după ceva documentare ne-a intrat în cap că o pregătire fizică solidă în MTB s-ar face cam trei sferturi pe șosea, nu mă întreba detalii acum că și-așa vreau să scriu un articol despre asta…

Așa că… iată-ne la Miercurea Ciuc.

Prima etapă a fost cea de contratimp individual, sâmbăta.

Am schimbat câteva vorbe cu oamenii de la Federație apoi ne-am înscris. Taxa a fost de 30 de lei pentru ambele etape de Cupă, numerele date Sâmbăta au fost folosite și Duminica.

Contratimpul a constat, la Copii A (13-14 ani), în trei ture dus-întors pe un traseu de 1 km, adica 6 km. Pentru Vlad a fost primul concurs de contratimp individual, n-a dat rău la pedale, dar s-a limitat la 90% din maxim și n-a dat nici un sprint, ieșind astfel pe locul 4.

N-a prea fost mulțumit, cred că pe undeva știa și el că n-a dat tot, dar un papanaș uriaș de la Pensiunea Juliu’s i-a redat instant buna dispoziție. 🙂

După-amiaza am tras o raită prin satul Misentea să vedem cum arată etapa de fond, etapă la care ne-am și prezentat a doua zi și de-aici începe toată nebunia de la Junior Cup Miercurea Ciuc, te asigur că așa organizare n-am mai văzut în România la un concurs pentru copii.

M-am dus în vârful primei urcări ca să pozez mai bine. Îmi place să documentez bine competițiile la care merge Vlad ca să știi unde-ți duci copilul dacă mergi și tu și îmi plac competițiile care respectă copilul prin traseu, atitudine, comportament. Ei bine, ce am văzut la Miercurea Ciuc mi-a depășit orice așteptare.

Fondul era de 7 km dus, 7 km întors, cu pante maxime de 5%, cam trei urcări, în trepte. Pe timpul cursei șoseaua a fost închisă (cursa a durat cam 30 de minute).

În fața plutonului deschidea drumul o mașină de poliție care trăgea toate mașinile active pe dreapta. Adica, pur și simplu polițistul oprea lângă șofer și vorbea extrem de amabil cu el explicându-i cât durează și să se bucure și el de spectacol. Cu o civilizație demnă de meleaguri apusene, toată lumea era de acord, fără nervi, fără claxoane, fără întoarceri demente la 180 de grade…

La un minut de mașina de poliție veneau două motociclete care se asigurau că drumul este liber…

…și în sfârșit plutonul, însoțit de trei motociclete. Vlad a atacat pe urcare, probabil prea devreme, astfel că n-a reușit să se desprindă…

După ultimul concurent, venea ambulanța și o altă mașină de poliție, iar pe la mijlocul plutonului era o mașină de asistență neutră cu comisari de cursă și roți de schimb, just in case, nebunie îți spun, n-ai văzut așa ceva decât la adulți, nu s-a mai făcut în România așa ceva pentru copii, după știința mea cel puțin…

Cum îți ziceam, Vladu n-a putut evada din prima cățărare…

Pe drumul de întoarcere a atacat iar, în cel mai pur stil mtb-ist. Acum, din punct de vedere al ciclismului de șosea, Vlad a făcut câteva erori tactice, dar din punctul de vedere al scopului său a făcut ce trebuia. Aici însă a avut și o eroare personală, era pe placa mică, i s-a părut că urcarea e mai abruptă…

….astfel că a fost atacat din toate părțile și înghițit de pluton.

…și-a revenit imediat și a atacat din nou pe coborâre…

…numai că lupta de uzură de până atunci l-a cam epuizat, un comisar al Federației ne-a spus că a fost înghițit de pluton de circa 5-6 ori…

În fine, a terminat și aici pe patru, dar de data asta a știut că a dat tot ce a putut și e în target-ul din acest an de a se păstra în primii cinci. 🙂

Cam așa a fost la Miercurea Ciuc, o organizare exemplară, cu respect pentru copii, pentru sport, tot ce vrei.

Cred sincer că dacă Federația Română de Ciclism ar organiza vreodată în România un campionat de șosea pentru copii, atunci acesta așa ar trebui să arate, cu Contratimp (poate fără atâtea întoarceri), cu Fond (distanța de 15 km a fost ideală pentru Copii A și B), cu tot ce a aratat Tușnad Cycling Team în această etapă de Cupă.

Din punctul meu de vedere a fost o lecție de organizare a unui concurs pentru copii, ceva exemplar care ar fi fain să se transforme într-un pattern.

Am pus poze pe Facebook, pentru că sunt multe

Poze de la TT.

Poze de la Fond.

Să fii bine!

One Comment

  1. Pingback: Junior Cup II – August 2016 | Acăsenii

Comments are closed.