The North Quest 2019 – Warrior

În zilele de 9-12 Mai 2019, am participat la Breb, în Maramureș, la tabăra The North Quest – Warrior, organizată de Robert Dobai și Iulia.

Această tabără era o continuare a taberei Apprentice la care am fost cu o săptămână mai devreme.

Am avut un pic emoții, pentru că la tabără urmau să vină oameni care se dau foarte tare, cum ar fi fost domnul Vlad Urzică, de care eram intimidat, dar toată săptămâna m-am gândit numai la tabără.

Am inventat și un cuvânt pentru această nerăbdare: „dobăială”, adică atunci când devii dependent de taberele lui Robert Dobai. Este o glumă, te rog să nu te superi Robert!

Am plecat din Alba în 9 Mai dimineața, am vrut să-mi fac antrenamentul pe trecătoarea dintre satul Strâmbu-Băiuț și orașul Cavnic, unde este un segment numit „Pasul Rotunda”. Tata zice să scriu că, deși segmentul se numește așa, trecătoarea nu are nimic de-a face cu adevăratul Pas Rotunda, care este mai către Moldova.

Am reusit să mă clasez în primi 10 cu metebeul pe segment și am dat în drumul spre Cavnic unde am făcut dreapta să urc Pasul Neteda, pe care îl știam că îl coborâsem la Apprentice. Când să fiu aproape de vârf, mă salută un Mercedes pick-up, în care, nu-mi venea să cred, era Robert și Iulia.

Am ajuns în vârf și apoi mi-am dat drumul pe o coborâre foarte faină de peste 10 km până în Budești, apoi am ajuns la Breb, primul care a ajuns în tabără.

Seara, l-am cunoscut pe domnul Vlad Urzică care nu era deloc așa cum am crezut, era foarte amuzant și pus pe glume, îți plăcea să vorbești cu el.

A doua zi, fără poligon, că se prevedea ploaie, am pornit în prima tură.

Încălzirea ne-am făcut-o pe șosea și pe drumuri paralele cu șoseaua până într-un loc unde am făcut stânga să urcăm direct către Creasta Cocoșului. Am dat bine pe urcare, făcând jocuri de echipă cu Robert, căruia îi plăcea să-l tachineze pe Vlad Urzică.

FOTO: The North Quest

După urcare, am coborât până la un lac care se afla sub un vârf numit Mogoșa, unde este amenajată o pistă de downhill. A urmat altă urcare foarte dură, 2.5 km cu 11% panta, apoi am coborât o parte din pista de downhill, pe un rock garden ud și care ne-a pus la încercare cam pe toți.

FOTO: The North Quest

După încă o urcare ne-am dat drumul în Breb. Nu pot să descriu cum am ajuns toți, pun doar două poze:

Când ne-o văzut, Penny s-o luat cu mâinile de cap și ne-o trimis imediat să ne spălăm hainele direct în râu, că n-avem ce să intrăm în halul ăla în căsuțele ei. Ceea ce am și făcut cu domnul Vlad Urzik.

Am apucat să vorbesc la telefon cu tata care mi-a zis ca am un scor prea mare pe Strava (197 – Massive Relative Effort) și a doua zi ar trebui să stau la recovery. Am vorbit cu Robi care mi-a zis că e ok și că să merg cu Iulia cu Mercedesul s-o ajut la poze

La râu, cum aveam telefonul în buzunarul de la piept la geaca de ploaie și mi-l uitasem deschis, mi-a căzut telefonul în râu. Nu era problemă dacă îmi dădeam seama, dar am crezut că mi l-am uitat prin camp și l-am căutat vreo 10 minute. L-am găsit până la urmă în râu, încă mai funcționa, dar n-a durat mult. Nu-i stress, e doar un telefon și mi-l luasem din banii mei de economii, nu mi-au zis nimic ai mei.

A doua zi m-am simțit excelent cu Mercedesul, Iulia m-a lăsat să stau pe geam și să fac poze sau să filmez, că-mi luasem GoPro-ul, așa că i-am filmat pe băieți cum bagă la deal. Ploua, bineînțeles, dar am mai spus că Robi are soluții….

Seara a fost ca de obicei grill-party, prăjituri, povești faine.

În ultima zi, s-a supus la vot pe unde să mergem. Eu și un alt băiat Thomas, de vârsta mea, cu care m-am împrietenit, am votat să mergem pe un anumit traseu și până la urmă toată lumea a fost de acord. Robert ne-a avertizat că n-a mai fost pe acel traseu de doi ani și că s-ar putea să fie ceva probleme.

„ceva probleme”?

FOTO: The North Quest

Am ajuns într-o zonă unde de mai bine de doi ani, o furtună a doborât copacii. Toți au spus că cineva, pădurarii sau statul sau altcineva, trebuiau să curețe pădurea de atunci, numai că acest lucru nu s-a întâmplat, așa că a trebuit să parcurgem cam 3 kilometri printre copaci căzuți, dându-ne biclele de la unii la alții.

FOTO: The North Quest

A fost foarte greu, dar chiar toți am știut că așa arată o aventură adevărată și că o să ne-o amintim cu drag mai târziu.

Eu personal am mai trăit ceva asemănător cu tata în 2012, când aveam 9 ani, la coborârea din creasta Cindrelului spre Oașa, dar era de vreo 10 ori mai mică porțiunea cu copaci căzuți.

Tot în zonă, am văzut o urmă proaspătă de urs și m-am apucat cu domnul Vlad Urzik să-l strigăm. A fost foarte-foarte amuzant până când Robert ne-a spus că acea pădure chiar are cea mai mare populație de urși din Maramureș.

Într-un final am răzbit, dar la Breb, Robert și-a dat seama cine e vinovat pentru aventură și mi-a zis mie și lui Thomas, care avea și el 16 ani:

-Bă, voi aveți fiecare câte 16 ani nu? Păi voi n-aveați drept de vot, de azi se schimbă regulamentul la TNQ, cine n-are 18 ani nu are drept de vot! 🙂

Toată lumea a râs de noua schimbare de regulament.

FOTO: The North Quest

Tabăra TNQ – Village Warrior – Warrior A fost una dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut în viața mea, foarte grea, dar plină de aventuri incredibile și de oameni foarte prietenoși.

Bineînțeles că m-am înscris și la Earn Your Trails, de la Colibița și că abia aștept să povestesc despre viitoarele aventuri, dar până atunci revin cu povestea cursei de la Cozia MTB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *