Capacul Podenilor

În 14.08.2013 am tras o tura cu Dom’ Vladu în Trascău cam așa:

Poiana Aiudului – Cheia Vălișoarei – Vălișoara – Colțești – Rimetea – Buru – Moldovenești – Pietroasa – Podeni – Rachiș – Valea Rachișului – Poiana Aiudului

Așa, acum tura… Am dus biclele în Poiana Aiudului, la intersecția drumului cu Valea Rachișului, undeva lângă biserică. Era dimineață, răcoare iar Vlad s-a apucat voinicește de suit Cheia Vălișoarei cu o frecvență de pedalat de invidiat.

Acuma, doar pentru cei care folosesc Strava spun, asta s-a reflectat în faptul că a ajuns KOM pe segmentul din Cheia Vălișorii, lucru care i-a adus trei kudos (astea-s așa… ceva, niște chestii efemere,  cum ar fi un like pe Facebook). Bucurie mare, țopăit prin casă, d-astea…

Din Cheia Vălișorii ținem ritmul până la Vălișoara și apoi Colțești de unde începe coborârea în Rimetea. În drum, Piatra Secuiului, drapată de ceață…

În Rimetea pauză de hidratare. Vladu merge la o tonetă și-și împlinește un vis mai vechi, avea demult în minte să guste un Monster energy, a văzut el stickere la Greg Minnaar și alți metebiști celebri. Bineînțeles că n-a avut voie, asta fiind o băutură energizantă, dar a primit un cec în alb, în sensul că „lasă bă, că mergem într-o tură și încerci atunci”. No, o venit vremea, așa că și-o luat un Monster verde din care i-am băut io jumate, să nu pățească ceva, vezi în pozopoveste la final achiziția…

Din Rimetea am mers până la un izvor unde am împrospătat apa, apoi am ajuns în Buru. Din Buru am mai coborât un pic spre Turda și-am făcut dreapta spre Moldovenești, unde am admirat monumentul din fața primăriei.

Gata și cu Moldovenești, o luăm spre Pietroasa unde facem pauză de masă și-o luăm degrabă să suim în Podeni. De deasupra de Podeni vedem Piatra Secuiului din partea de Est, lucru cu care nu multă lume se poate lăuda…

Trecem deci prin Podeni, o luăm spre Rachiș pe un drum intenționat sinuos, care ne va ajuta în curând să-ți arătăm care e marginea reală a Trascăului în Est. În Rachiș trecem prin satul deprimant de părăsit. La ieșire vorbim cu o tanti, care ne spune că pe Vale „drumu-i rău c-o fost valea ai’ mare, acuma… ce să-i faci”. Ne vorbea de parcă ea era de vină pentru disconfortul pe care o să-l simțim noi, săraca, mi-o fost milă. Nu neapărat de ea ci de faptul că bunul simț s-a refugiat la Rachiș, un sat părăsit, și stă tot acolo, că parcă pe la oraș se găsește tot mai rar.

Într-adevăr, n-o fost printre cele mai comode văi prin care-am fost…

Dacă ești metebist vei vrea să știi cât de tehnică e valea, ca să știi de ce să te duci pe-acolo. Băi… e cam tehnică, ți-am filmat porțiunea finală. Dacă ai ceva cojones și te-ai antrenat un pic pe pietriș, stai în șa, altfel…

Totul e bine, deci, cănd se termină cu bine, o fost fain și educativ. Mulțumim frumos celor care l-au gratificat cu kudos pe Vlad pentru Cheia Vălișorii, e încântat.

Pozopovestea dacă dorești s-o vezi se găsește la noi pe Picasa.

Dacă îți plac acăsenii și vrei să te ții informat, poți da like paginii noastră de Facebook: https://www.facebook.com/acasenii.ro

Trăiește intens! 🙂
Acăsenii

NOTĂ: Track-ul a fost înregistrat cu un GPS Garmin Etrex Vista HCx și are strict rol de documentare, nu îți recomand să mergi după el cu bicicleta și nici nu sunt responsabil dacă o vei face și pătești ceva!

Save

4 Comments

  1. Buna! Felicitari in primul rand pentru ceea ce faceti aici! Pe mine cel putin ma ajuta enorm postarile voastre in alegerea traseelor, fiind un impatimit al turelor cu MTB-ul prin Trascau.. Revenind la acest traseu, pe care l-am facut azi 12.10.13 pot sa spun ca e unul fain, destul de variat cu mentiunea ca ultima parte si anume traversarea Vaii Rachisului este putin mai dificila in aceasta perioada datorita ploilor din cursul saptamanii, fiind aproape imposibil sa nu te uzi la picioare la numeroasele treceri prin apa care in unele locuri are si 40-50 cm adincime.Dar vremea a fost superba, ca o zi de vara ceea ce a facut ca acest neajuns sa treaca aproape neobservat.Inca o data felicitari pentru ceea ce faceti si astept in continuare postarile voastre in special pe partea de MTB .

  2. Pingback: Cercul Rachișului | Acăsenii

  3. Pingback: Ciclo Cimec – Trascău

  4. Pingback: Ciclo Cimec Cluj | Alex Imreh

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *