The North Quest 2019 – Earn Your Trails

În zilele de 6-9 Iunie 2019 am fost în tabăra The North Quest – Earn Your Trails organizată la Colibița de Robert Dobai și Iulia Crișan.

Ziua 0

Totul a început joia, în 6 Iunie când am ajuns mai devreme în satul Mureșenii Bârgăului ca să urc pasul Tihuța pe bicicletă.

Am vrut să-mi iau cursiera să atac pasul, să încerc o poziționare pe segment, dar mama o zis:

-Nu luăm nici o cursiera, ai vreme trei zile să te tot „ataci” cu cine vrei, dar la Dobai în tabără!!!

Mama e … convingătoare, așa că am urcat Tihuța lejer, cu MTB, până la pensiunea Cota 1201 unde este o parcare cu belvedere.

Crucea din pasul Tihuța

Crucea din Tihuța seamănă destul de mult cu crucea de pe Muntele Mic. Mai jos se vede ce curata era (încă) bicla.

Belvederea
Cota 1201, finalul cațărării

Am coborât înapoi pasul, apoi am mâncat foarte bine la un local care se numea Valea Străjii, chiar la marginea satului Mureșenii Bârgăului.

Într-un final, am ajuns la Montana Resort unde am fost cazat la camera 2 împreună cu Rareș Alecu.

M-am împrietenit foarte repede cu Rareș, că eram pasionați de aceleași jocuri (Call of Duty, Battlefield, dar și clasice, cum ar fi Mario) și chiar am avut ce vorbi, ohohoo.

Ziua 1

Dimineața ne-am trezit, am mâncat și ne-am văzut cu Robi pentru verificarea presiunilor în roți și furci.

FOTO: The North Quest

După verificare, am plecat la Skills Session, unde am repetat de mai multe ori niște porțiuni de la o potecă mai de downhill.

FOTO: The North Quest

După Skills Session, am plecat în tură. Am mers pe șosea până la baraj, apoi am coborât de pe baraj spre un forestier. De acolo am urcat cam 20 de km până pe un vârf care era marcat cu crucea de mai jos.

Din vârf am început să coborâm până când am ajuns din nou pe poteca de Skills.

După coborâre am mâncat paste, iar apoi ne-am dus cu domnul Ștefan Olaru la jacuzzi. Jacuzzi-ul era și cu spumă și cu hidromasaj, o fost foarte fain.

După jacuzzi am fost la cină și Robi ne-o prezentat variantele de a doua zi. N-au lipsit cârnații cu cartofi. 🙂

După ce mi-am urcat tura pe Strava, i-am zis la Robi:

-Robi, nu știu cum faci că de câte ori mă dau cu tine îmi explodează TScoru’…

-Cât ai?, mă întreabă…

-317!.

-Să nu-mi spui că mâine nu vrei să vii în tură că ai TScor prea mare, că, uite, n-am un par aici, dar mă duc și caut unul și vin și te bat cu el !!!

Mi-o fost, bineînțeles, frică, și-am zis:

-Nu, nu, că vin! 🙂

Nu te joci cu Dobai!

Ziua 2

În ziua a doua a fost ziua de maraton. Am plecat pe un forestier, trebuia să ajungem la o stână.

La stână, au început să ne latre 2 câini. Unul negru și mare și unul mai alb și mai tânăr, care a și trecut de gard către noi.

Domnul Dan Mitru și cu Vlad Urzik au început să vorbească cu el și să-l mângâie, iar când au reușit să-l „îmblânzească”, Robi a zis că e tot degeaba, că de fapt ăla negru e ăla rău, iar ăla latră în continuare. Am râs toți.

Trebuia să trecem pe lângă stână, dar drumul era inundat, așa că am mers pe un drum paralel, foarte plin de noroi.

Mai jos mi-am făcut un selfie cu Rareș, că m-am simțit foarte fain să mă dau cu el.

Până la urmă am coborât în satul Dornișoara, care era un sat de exploatare forestieră, cumva.

A urmat o urcare lungă, apoi o porțiune foarte tehnică și abruptă, după care am nimerit iar pe poteca de Skills.

FOTO: Somchanok Tiyoa Meze

Mai jos e o poză pe care mi-a făcut-o Somchanok Tiyoa, plin de noroi dar fericit.

FOTO: Somchanok Tiyoa Meze

Cam ca mai jos e în regrupări…

După ce am ajuns la pensiune, în loc de grill-party, cum a fost la Breb, am fost cu pontonul mobil pe lac. Mi-o părut rău că o trebuit să aleg între SPA și ponton, am ales pontonul că nu mai fusesem.

Acesta era ceva plutitor pe care erau puse șezlonguri pe care te puteai relaxa. Pontonul avea un motor electric, foarte silențios, alimentat cam de 4 baterii de tir.

Aproape două ore ne-am dat cu pontonul, o fost foarte relaxant.

Așa s-a incheiat a treia seară la Colibița.

Ziua 3

În ultima zi a început direct cu concursul de uphill. La concursul de uphill cam știam la ce să mă aștept că citisem de la domnul Paul Rad cum a fost anul trecut la Purple Lines.

Concursul se numea „blană cu găleată”. Asta însemna că trebe să-i dai blană (adică maxim, pentru cei care nu știu) până la o… găleată. La găleată, te dai jos și încerci să arunci 3 bolovani în ea. Dacă nu nimereai bolovanul în găleată, trebuia să faci 5 flotări.

La găleată, era arbitru domnul Bogdan Alecu, tatăl lui Rareș.

Am ajuns eu, blană, la găleată și-am luat prima piatră. Mi-am zis:

-Cât de greu poate fi?

Eu cu Rareș am pornit încrezători, că ne antrenasem jucând baschet în curtea pensiunii. Bineînțeles că n-am nimerit. Am făcut 5 flotări.

Am luat altă piatră. Încă 5 flotări!

Ultima oară am luat 2 pietre și le-am aruncat una după alta! Alte 10 flotări, 20 de toate!!!

La ultima flotare domnul Alecu mi-a spus:

-Hai Vlade, gata, că ai dat destul, dă-i și la deal acuma!

Ușor de zis! 🙂

După concurs, am coborât înspre baraj ca să urcăm spre un vârf pe care era crucea de mai jos, vârf care cred că se numea Piatra lui Orban.

De pe vârf se vedea foarte bine lacul, munții Călimani și chiar munții Rodnei, ziceau Robi și Vlad Urzik .

Foarte fain pe vârf.

Pe poteca de Skills a fost concursul de downhill. Am fost bucuros să văd că în trei zile am progresat cu aproape un minut și 20 de secunde pe coborâre, de 4:32 la 3:12.

La plecare i-am zis lui Robi:

-Ne vedem peste două săptămâni, la Purple, nu scapi de mine!

-Vlad, nu vreau să scap de tine, dacă voiam să scap de tine, te lăsam în pădure, undeva!

Mulțumesc frumos Rareș că ai fost atât de prietenos cu mine!

Mulțumesc foarte frumos Robert și Iulia că m-ați primit și în această tabără,
abia aștept să treacă cele două săptămâni până la Purple Lines.