Geiger MTB Challenge 2011 – proba Family

Voi scrie ceva mai epic aşa, încercând să confer o anumită importanţă unor lucruri pe care un adult, în mod obişnuit, nu le bagă în seamă. Asta şi pentru că am observat că, pentru ăi mici, contează te miri ce mărunţiş, iar ca să-i înţeleg, eu încerc să gândesc, ba chiar să mă şi comport ca ei. Poate şi de-asta îl tratez pe Alex ca pe fratele meu mai mic, spre disperarea mămicii domniei sale.

La Geiger MTB Challenge 2011 am decis că mergem încă din primăvară. Stabiliserăm noi un calendar de ture şi unul de competiţii MTB. Mare parte din ture ne-au ieşit, cel puţin de cele de biclă suntem cu siguranţă mulţumiţi.

Voiam la Geiger pentru ideea de fairplay. Văzusem că acolo se organizase un concurs Family în 2010 dar podiumul a fost ocupat de copii de 13-14 ani, unii mai înalţi chiar decât tăticii lor, dar am văzut şi pitici de 6-7 ani străduindu-se să termine traseul.

Când am văzut categoriile din acest an, ne-am dat seama că organizatorii au sesizat diferenţele prea mari de vârstă şi au decis să ofere o şansă şi celor mai mici, lucru care ne-a bucurat mult de tot. Foarte fain! Bravo Geiger!

Faur Vlad-Alexandru are 8 ani jumate, deci ar putea avea parte de o întrecere cu cei de-o vârstâ cu el sau cu maximum un an mai mari, pentru că „născut după anul 2001”  înseamnă 2002 şi 2003 anul lui Vlad.

Am fost astfel, conform planului, la Liman Bike Race şi la Maratonul Gugulanilor. Ar fi urmat maratonul de la Rânca, dar între timp Alex n-a mai avut chef, a preferat să meargă la pescuit la Luncani.

Nici antrenamente mai dure n-a făcut pentru că se simţea suficient de puternic. Noi, ceilalţi acăseni, cuminţi, n-am avut nicidecum intenţia de a ne certa cu Dumnealui pe această temă; am gândit cu toţii că, poate, o lecţie de viaţă i-ar fi mai utilă decât o morală. Nici o clipă nu ne-am gândit că lecţia de viaţă mutual acceptată de acăseni ca utilă, va lua o turnură oarecum neaşteptată…

Destul de târziu s-a publicat traseul Family, doar în săptămâna concursului, aşa că că am preferat un drum la Sibiu în sâmbăta de dinaintea startului, atât pentru înscriere cât şi pentru o recunoaştere uşoară. Am pus mai jos cu roşu traseul publicat pe site şi cu verde traseul înregistrat în timpul cursei.

Pe traseul publicat, drumul se abătea de la Hilton prin pădure urmând ca apoi să coboare la intersecţia spre Cisnădioara. Am bălăurit după GPS cu Vlad vreo 10 minute, dar orice-am încercat drumul nu s-a lăsat găsit. O lăsăm aşa şi-o luăm prin pădure pe poteca de lângă şosea. La un moment dat suntem nevoiţi să ieşim în drum, apoi o luăm spre Cisnădioara. Urmează o urcare de 1 km, nu grea, pe şosea, după care ne abatem dreapta pe offroad.

De aici începem să vedem traseul marcat cu benzi Shimano, iar track-ul începe să coincidă cu cel de pe site. Mergem în urma unei căruţe care ne umple de praf, ieşim din nou în şoseaua spre Răşinari, trecem un podeţ. Urcăm 2 minute şi ne oprim la umbră să mâncăm ciocolată, urcarea următoare e de 1.35 km şi scopul recunoaşterii e să vedem cum o abordăm.

Alex începe urcarea în forţă, trecem pe foaia doi şi pinioane mari şi asta pare suficient. O face în întregime pe biclă, lucru care ne dă încredere. Tare bine marcat drumul prin pădure şi coborârea tare faină. La una din gropile cu noroi Alex cade şi-şi murdăreşte bicla cu mare aplomb. No problem, o ţinem minte pentru mâine. O coborâre scurtă dar cumplit de abruptă ne scoate iar în şosea. Mergem pe marcaj pe pista de bicle până când nu mai ştim încotro s-o luăm şi continuăm pe pistă până la stadion.

Ne întoarcem în Dumbrava să bem un Cola după care ne prezentăm la înscrieri. Acestea încep dealtfel fix la 17.00, cum era anunţat. Suntem primii şi primim numărul 707, domnişoara de acolo spunând că primii 6 s-au înscris pe site. Whatever!

Duminica ne trezim dis de dimineaţă. Din Alba-Iulia faci o oră până-n Sibiu. Domnu Vlad e încrezător. La start suntem oarecum confuzi, nu ştim încotro, până ne prindem că de fapt mergem cu cei mari. Suntem acolo unde trebuie să fim, cu ceilalţi copii şi părinţi de la Family.

Ideea că trebuie să mergem cu cei de la maraton şi semimaraton ne creează un handicap. Pentru Family, cei 6 km pe şosea reprezintă de fapt o treime din cursă, deci nu-ţi poţi permite să foloseşti porţiunea doar pentru încălzire, cum fac cei mari care au destui kilometri înainte să facă diferenţa. Mergem puţin în ritmul plutonului care se întinde pe câţiva km probabil, după care mă gândesc să folosim porţiunea de drum ceva mai activ.

Mergem pe marginea şoselei şi începem să depăşim coloana. Mergem din ce în ce mai tare, unii din oamenii de la Maraton si Semimaraton ne înţeleg strategia când ne văd cu copii şi ne lasă să trecem.

Un tip de la Family pedalează bine şi îşi împinge copilul dându-i câte un avânt la intervale regulate, copilul practic nu pedalează. Noi vrem să câştigăm prin forţele noastre, atât! Am depăşit tot ce am văzut Family în faţă. Ne luăm ţinte în pluton: Family, după ei!

Vrem să începem bine plasaţi intrarea pe offroad. Depăşim familia Kolcsar (am aflat ulterior cum se numesc) pe care îi simţim adversari direcţi. Şi ei pe noi, pentru că restul par toţi fie mai mari, fie mai mici.

Pe urcare Zolt Kolcsar şi fiul său Gedeon ne ajung. Na, fir-ar… o să fie probleme! Cobor tare pe offroad şi-l las pe Kolcsar, involuntar, într-o trâmbă de praf.

Alex Faur are o sonerie broscuţă, pe care o sună la intervale regulate când suntem în ture, să ştiu eu că e aproape. N-aud broscuţa, ce naiba? Mă depăşesc câteva familii cu copii mai mari, nu e grav deci. Mă depăşeşte şi Zolt Kolcsar cu Gedeon. Îmi ies din fire! Alex vine şi el înghiţind praf. N-avem vreme de stat, băgăm puternic. Ajungem la şosea apoi la podeţul de lemn. Acolo ştiu că trebuie să-i car bicicleta 10 metri pe urcarea abruptă, aşa că o iau înainte să-l aştept. Urcăm.

Ar trebui să mâncăm ceva, dar e plin de lume şi n-avem vreme! Acum se joacă podiumul, pe ultimul kilometru de urcare.

Fară să ne dăm seama, ne tăiem ca maioneza!

Ce naiba? Ieri am urcat fluierând aici, pe foaia doi. Nu ne depăşeşte nimeni dar nici nu depăşim pe cineva, iar Alex coboară din şa. Ne uităm după Kolcsar, singurul adversar real identificat. E mai sus cu trei-patru sute de metri. Fac push-bike şi ei dar au stat în şa mai mult decât noi, asta e! Respect!

Îl întreb pe Alex dacă ne urcăm pe bicle. Zice că nu poate că e epuizat din cauza mea că am tras prea tare pe plat, în pluton.  Mă supăr pe el şi-i zic ceva despre bunul simţ, eu voiam doar să fim mai bine plasaţi. Probabil am greşit acolo, gândesc totuşi, nu ştiu! Imediat îmi pare rău că m-am certat cu Alex, dar tac vinovat, ca şi când eu ar trebui să am dreptate. Uneori, noi adulţii suntem atât de proşti cu orgoliile noastre…

Ajungem pe vârf, ne urcăm pe bicle. Kolcsar e la intrarea în pădure cu un bucureştean cu copilul la 10-14. Ne gândim să-l ajungem pe coborâre! Nici o şansă, Gedeon stă bine în şa!

În pădure nu ne ajunge nimeni, nu depăşim pe nimeni, aşa că avem vreme să respirăm, mai ales că e fain traseul. La ieşirea abruptă în şosea îmi dau drumul. Îşi dă şi Alex, dar atinge frâna, derapează şi intră în ceva arbuşti. Nu e grav! O luăm pe traseu. Pe pista de bicle sunt nişte oameni care ne îndrumă spre o potecă.

Traseul prin parc a fost superb!

Semăna cu un traseu de XC, mi-a placut enorm. Merg prin pădure tare, la un moment poteca se acoperă cu vegetaţie. Balenul zboară vreo 4 metri cu bicla peste el. Balenul sunt eu, probabil ştii! Alex mă întreabă dacă-s bine. Şi dacă nu-s bine ce, crezi că-ţi zic ţie? 🙂

Alţi Family aşteaptă să mă ridic. Fir-ar! Ăştia chiar nu ne depăşesc, îmi zic. O iau tare pe potecă, peste poduri şi ape. Vlad vine bine, i-a revenit suflul. Finish!

Mama Vladului ne face poză şi ne zice că suntem pe 14 la general. Înseamnă că suntem pe podium la categorie! NU! Au mai venit alţii înainte. Cum dracu?

Kolcsar a venit cu cinci minute înaintea noastră şi e furios, vrea să conteste la organizator, atât el cât şi bucureşteanul. Logica este că am intrat printre primii pe offroad, iar în faţă el n-a văzut pe nimeni până în pădure, restul celor care sunt în faţa noastră au trecut într-adevăr pe lângă noi.

E desigur şi ăsta un motiv, poate nu suficient, dar motiv de suspiciune. Organizatorul vine tăios, cred că aşa fac şi eu când sunt vinovat de ceva şi n-am chef să stau la discuţii. Eu nu scot o vorbă. Mă uit la Kolcsar, mă uit la bucureştean, mă uit la copii.

Kolcsar e de părere că, probabil câţiva dintre cei care au ajuns primii n-au făcut bucla spre Cisnădioara luând-o drept, pe şosea, poate din greşeală, cine ştie, omul n-a acuzat pe nimeni. Ce spune Kolcsar are sens, dar vorba omului cu organizarea, „ai dovezi?”.

Nu trece mult şi se afişază rezultatele. Suntem pe 6 la categorie, din 31, ceea ce este ok, numai că pe listă citesc titlul care mă deprimă:

Cum mă „sub 11 ani” ? Păi n-ai zis tu cu sait cu tot, în regulament, că e vorba de categoria „sub 10 ani” ba mai mult, ai descris şi din ce ani trebe să fie copiii ? Şi încă:

Echipa de organizare işi rezervă dreptul de schimbare în detaliu a regulilor şi modul de desfăşurare a competiţiei, până la data de 18 August 2011. Aceste posibile schimbări vor fi publicate atat pe pagina oficială de internet www.ciclism.ro/maraton cât şi pe panourile de informaţii din zona de start/sosire.

N-am văzut modificarea pe site! Normal, nici nu era! Mă rog, la urma urmei e o competiţie privată, fac ce vor ei şi e dreptul lor, e clar, poate şi eu aş face la fel!

Mă uit amărât în dicţionar:

FAIRPLAY [FÉR-PLEI] s. n. acceptare loială a regulilor (într-un sport, în afaceri), joc cinstit. (< engl. fair-play)

Da mă, da, reguli !

Kolcsar îmi mai dă motive de bucurie, îmi spune că Gedeon are de fapt nouă ani jumate şi împlineşte în decembrie zece ani, deci după regulament trebuiau să fie pe lista cealaltă. 🙂

Concluzia noastră?

N-am fost destul de antrenaţi!

Dacă eram antrenaţi suficient surmontam probabila scurtătură pe care o acuză cu sau fără justificare Kolcsar şi bucureşteanul şi pe care aproape-aproape o cred şi eu. Şi poate surmontam chiar şi modificarea de regulament.

Acuma… io mai cred că un eveniment este reuşit dacă elimini, ca organizator, orice suspiciune. Iar suspiciunea o eliminai eficient cu un punct de control pe offroad-ul dintre şoseaua spre Cisnădioara şi şoseaua spre Răşinari. Pentru că dacă un adult înţelege mai uşor anumite lucruri, unui copil e mai greu să-i explici.

No! Oricum ar fi, chiar dacă e aşa cum zice Kolcsar, eu am convingerea fermă că cei care au scurtat traseul au greşit fără nici o intenţie, deci clar nu a fost ceva premeditat sau intenţionat.  Aşa cred eu!

Nimic de reproşat despre traseul în sine! Nimic de reproşat despre marcaje sau despre oamenii de pe traseu pe traseu.

Plecăm cu gustul amar al îndoielii şi n-aş fi vrut! Aş fi vrut tare-tare mult să scriu acest blog mai liniştit, să zic… mă Vlad… ai ieşit pe 7 sau pe 16 sau pe 23, asta e, sunt fericit, am pedalat, am văzut lucruri frumoase, ce fain o fost! Aş fi vrut să-i fi admirat pe copiii care au trecut pe lângă noi şi să-i dau de exemplu lui Vlad, să ne facem prieteni şi potenţiali adversari într-un spirit de fairplay.

Vlad tace, e neliniştit, contrariat, îl simt!

Mă întreabă dacă eu cred ce zice tata lui Gedeon!

„-Nu mă, nu cred”, mint eu cu neruşinare!

„-Da’ regulile s-au schimbat fără să ne spună, nu?”

Tac, şi el nu mai insistă, cuminte, pare doar un pic tulburat.

„O să am ceva de lucru să-l fac să se antreneze din nou”, gândesc furios!

Acum mă duc să-mi iau o sticlă de Pinot, am chef de-un pahar, unu’ singur, nu mai mult, poate mă face să înţeleg sentimentul straniu cu care am rămas. Mi-ar plăcea să ne bucurăm de medalia de finisher, dar am pus-o doar grijulii în cutia de medalii.

Puţinele noastre poze sunt pe picasa.

Cu un sentiment ciudat,

Acăsenii.

6 Comments

  1. Hmmm…..foarte fain povestit…
    Mamici cu fete erau pe traseu?…ma gandeam eu in timp ce citeam:D
    Pe de alta parte, imi dau seama, ca parinte, ce greu este sa gasesti echilibrul intre spiritul de competitie cu dorinta de a castiga, puterea de a-ti intelege copilul in astfel de momente si de a nu-l supra/subestima si capacitatea de a-l educa in spiritul fair-play-ului sau de a rezista la frustrarea ca altii nu sunt asa…aici e meciul cel mai mare, ca parinte:)
    Felicitari amandurora!

  2. Superba relatare. La urma urmei a fost placut sa concuram cu voi. Iar fair play a existat cel putin intre cele 3-4 familii care s-au desprins de restul concurentilor. Faptul ca in sinea noastra toti cei care am fost in fata am stiut ordinea reala a intrarii la finish (neoficiala dar verosimila) ne-a linistit, si cu timpul a disparut gustul amar si v-am pomenit pe drum ca pe niste prieteni castigati, atat pe voi cat si familia din Bucuresti !
    Dupa cateva ore cred ca numai in noi adultii a mai ramas aceasta nemultumire si sentimentul neputintei de a dovedi cea ce credeam a fi adevarat. Succes in continuare Vlad, ai potential si cu sustinerea echilibrata a parintilor tai vei trece peste aceste „greseli de organizare” si vei pretui rezultatul efortului tau, chiar daca unii nu o recunosc la adevarata valoare. Doar o intrebare mai am in mine cei care au cam scurtat ultima parte a traseului oare cum se simt cu niste diplome care parca nu le apartin. Dar poate ca nici nu si-au dat seama. Dar faptul ca acest lucru putea sa se intample -- neexistand puncte de control in zonele cheie-asta e deja greseala grosolana de organizare. Iar cand organizezi trasee Family ar trebui sa existe mai multa grija ca doar copii sunt mai sensibili la nedreptati.

    • Exact asa am simtit si noi, ca am castigat niste prieteni, si prin urmare am cautat pe net sa dam de Dumneavoastra.
      Ma bucur enorm ca ati gasit site-ul nostru, va invitam sa ne vedeti si turele din trecut. Multumim pentru multe. In primul rand pentru exemplul de vointa pe care l-am vazut la Gedeon pe urcare, e tare motivant pentru Vlad. Asa cum am spus si in relatare, cu oameni ca Dumneavoastra si Gedeon, nu sunt suparat ca pierd podiumul. La celelalte nu ma mai gandesc.
      Multumesc mult de apreciere, conteaza enorm pentru Vlad.

  3. La cum ai inceput a scrie, m-am gandit ca ati patit ceva… dar nu pot spune ca m-am linistit nici dupa aflarea povestii. Se prea poate sa stiu cum te simti in astfel de cazuri si de cat timp e nevoie sa scapi de gustul asta amar. Poti intelege tot si toate, dar nu poti sterge senzatia.
    E bine ca sunteti sanatosi si va puteti continua plimbarile, „antrenamentele”, concursurile, planurile. Asta e tot ce conteaza atata vreme cat va aveti unul pe celalalt. Si va aveti.

    Numai bine!
    (o „tanti” care nu stie cum stau chiar toate treburile, dar care va tine pumnii)

  4. Multumim frumos Claudia pentru vizita.
    Pana la urma nu e rau! Trebuia sa invatam ceva si din asta, de-acum suntem mai puternici.
    Asa cum zicea Zoltan mai sus, noi stim care a fost podiumul!
    Multumim ca tii pumnii pentru acaseni! 🙂

Comments are closed.