Padina Rudarilor

De 1 Iunie am tras o tură tare în Cindrel, cam aşa:

Valea Dobrei – Valea Bucuriciului – Dosu Picioarelor – Fundu Dobrei – sub vf. Picioarele Cailor – sub vf. Rudarilor – Padina Rudarilor – Crucea Bijii – La Duşi – Stâna din Duşi – Sub Duşi – Valea Dobrei

Tura asta o să ţi se pară scurtă, dar ţine cont că ţi-am pus numai esenţa turei, ca să nu te distrag, în realitate am plecat din Şugag şi-am revenit tot acolo, adică întreagă Valea Dobrei. La mine pe Strava te lămureşti mai bine, c-am pus tura integral.

Aveam în minte două ture în Cindrel, urmând să aleg în funcţie de starea solului din pădure. No, plec din Şugag, din locul cunoscut de parcare, la intersecţia spre Dobra. O iau cătinel pe vale. Îmi luasem numai tricou şi pantaloni scurţi că în Alba-Iulia la 7 dimineaţa era deja o căldură dementă, dar aici curentul văii mă vântură şi cum şi transpir pe urcare mi-e un pic frig.

În fine, cam 17 km fac până la serpentina care urcă la Sub Duşi, serpentină marcată cu o troiţă.

Urcând pe Valea Bucuriciului, nu merg mult şi găsesc un unchiaş, femeia lui şi câteva vaci faine şi sănătoase. Ne oprim de vorbă…

-Da’ une mereţi?, mă întreabă curios.

-Da’, ia pân’ la Chicioarăle Cailor.

-Da’ de uni viniţi?

-Din Şugag.

-Da’ de-acolo sunteţ’?

-Ba, io-s din Alba-Iulia, da’ am vinit la o plimbare p’aci!

-Aha!, zice oarecum lămurit, apoi s-apropie şi se aşază în bâtă, acceptând, deci,  taifasul…

-Da’ faine vaci aveţi, îl complimentez şiret, ca să-l îndemn la vorbă.

-Faine, da! Ş-apăi, tăt p-ici viniţ’ înapoi ?, contraatacă el, semn că s-a prins că vreau să schimb vorba.

-Nu crez… răspund oarecum nehotărât, mărg pân’ la Chicioarăle Cailor şi dacă nu-i tină în pădure mă duc pân’ la Padina Rudarilor, dacă nu, mă scobor pe Valea Pogoanei, pe la Haşu.

-Ie, ie! răspunde lămurit. Da’ poţ’ mere şi pe Şugăji !!

-Nu-mi pre’ place pe Şugăji, că nu văd mare lucru, am fost acum o lună pe Măgura Jinarilor, că-i mai fain şi-am scoborât pe firu’ Şugagului, pe la mănăstire… fain tare pe-acolo.

-Fain dară, n-are ce să nu hie fain!

-Ui, chiar acum 5 minute m-am oprit s-ascult păsările, tare mi-o plăcut… îl îndemn la vorbă oarecum fără tact.

-Da’ nu mai îs nici de-alea cum era mai demult, c-or dat cu azot! Când ieram io tinăr aşe multe erau de n-auzai talanga la oi de ele! Da’ văz că ştiţi bine locurile p-ici, aţ’ mai fost ?

-Fost!, mint eu cu neruşinare şi mă dau cunoscător după ce tocmai buchisisem harta jumate de noapte.

-Şi zâci că nu mai vii p-aci?, mă ia dintr-odată la persoana a doua singular, emanând prietenie.

-Dacă nu-i tină în pădure mă duc în Padină.

-În pădure tină nu-i, numa să nu să hi legat brejde!

Aici am intrat în ceaţă totală, habar n-am ce înseamnă „a lega brejde”, dar mă prefac că n-o să-mi fie frică mie de aşa ceva…

-No, oi vede io sus, îi spun, dând de înțeles că-s gata de ducă.

-Da’ câţ’ ani ai?

-D’apăi, mai 50 az-mâne, mă jelesc eu.

-Auz… Ascultă ce-ț’ spui io, umblă cât de mult poţ’ cât mai poţ’. Că şi io, cân’ am vint din armată am umblat tăte dealurile aştea, da’ acum nu mai pre’ poci şi-mi pare rău…

Plec cu inima-ndoită, mi-a plăcut mult…I-am cerut voie să-l pozez şi să-l pun pe site. A fost de acord într-un final, cu jumătate de gură, nu-i plăcea că-i fac poză neîmbrăcat frumos.

Ajung sub Picioarele Cailor, fix în şaua pe care acest vârf îl face cu vf. Rudarilor. Fac stânga pe un drum superb, înierbat iniţial, apoi plin cu conuri de brad. Din loc în loc, drumul e marcat cu triunghi roşu.

Merg o vreme prin pădure pe un astfel de drum până întâlnesc alt drum, de TAF. Acolo mă opresc şi mănânc un sendviş. Pe drumul de TAF ciclez greu până ajung într-o poiană plină de trunchiuri tăiate. Îi un pic înspăimântător acolo. Drumul începe să urce neciclabil cale de 3-400m. Împing până la intrarea în pădure, apoi drumul redevine de vis.

În Padina Rudarilor am intrat aşa, oarecum triumfal, fericit că de-acolo e numai coborâre. Mă îngrijorez un pic când simt miros de urs.

Nu râde, vorbesc serios, era mirosul ăla de-l simţi când mergi la zoo în dreptul cuştii urşilor. Îmi zic că trebe s-o tai iute de-acolo, mai ales că-s singur. Fără să vreau îmi vine-n minte expresia bunică-mii, de când eram mic şi umblam prin locuri unde n-aveam voie:

-Vez’ dacă te poartă dracu’ pe un’e n-ai treabă ?

Îmi dau drumu’ pe un drum fain iniţial, apoi plin de crăci tăiate, am ciclat bine peste ele, oricum. După o vreme, drumul se umple de pietre. E partea finală din Drumul Pietros:

Ajung La Duşi…

După Duşi, cam înainte de Stâna Duşilor l-am văzut. Câinele. Stătea în mijlocul drumului şi se scărpina de purici, nu m-a auzit. Ştiu că nu le place să se sperie, turma era un pic mai jos. Opresc şi-i strig:

-Cuţu, cuţu, îs om bun, nu te sperii, da?

Bineînţeles că s-a speriat! M-au înconjurat vreo 15 cred, roteam bicla speriat şi eu de-a binelea. De obicei, când merg cu Vlad ne punem unul lângă altul, avem un sistem. Eu stau pe dreapta, el pe stînga, fiecare cu biclele pe exterior. Rămâne fără apărare spatele, pe care îl acopăr eu rotind bicla înainte şi înapoi, în semicercuri, în timp ce înaintăm încet, pas cu pas. Acum însă eram singur şi nu puteam roti bicla la 36o de grade atât de repede cum veneau ei. Ciobanul a venit la timp şi în fugă, blăstămându-i năprasnic…

-Nu te-or auzât, de-aia s-or spăriat…

-Mulţam fain!

-Ce mulţam? Bin’ că te-am văzut!

Am filmat scena dar n-o pun să nu sperii copiii care ne urmăresc…

Apoi am ajuns la Stâna Duşilor, apoi la Sub Duşi, apoi am coborât 20 de km Valea Dobrei de mi se înţepeniseră degetele pe ghidon.

Stai pe fază, că ţi-am zis că urmează lucruri interesante.

Scurta pozopoveste o găseşti la noi pe picasa.

 

 

7 Comments

  1. ioi ce mi-o placut dialogul cu omu cu vacile…da’ poti sa pui video sa vedem ciinele? poti sa pui parola la video si numai cine are parola poate sa-l vada…nu mi-l trimiti sa-l vad?

  2. Am savurat fiecare replică din discuția cu unchiașul. Dar am avut o presimțire legata de câini din descrierea traseului care include Stâna din Duși.
    Mi-e frică de câini iar de ciobănești mi-e și mai frică. Au urcat oile în munte și s-au umplut potecile de câini, am amici alergători fugăriți sau mușcați, am avut și eu întâlniri chiar acum câteva zile, nu e de glumă cu ei.
    Totuși, poți pune filmul, te rog? Ai și aparat cu ultrasunete, l-ai folosit? Crezi că ar fi avut efect? Dar spray cu piper?

  3. Ok, il pun dupa-amiaza cand ajung acasa. Am avut aparat cu ultrasunete si laser, n-am avut vreme sa-l scot, desi era la indemana. Erau 12-15 caini, iar eu a trebuit sa fiu cu mainile pe bicla, sa ma rotesc. Poate era bine sa-l scot chiar când am vazut cainele puricos. N-am sa pun filmarea pe site direct, am spus de ce, dar o sa pun link intr-un comment de-aici.

  4. Antologic dialogul cu unchesu’ 🙂

    Ai avut experiente cu caini la care sa fi folosit aparatul cu ultrasunete? Mi s-a intamplat odata sa nu primesc reactia asteptata de la caini. E mai bun aparatul cu laser?

Comments are closed.