acăsenii pe Vârfu lu Pătru cu biclele

Așadar, în 23.07.2011, acăsenii au parcurs creasta Aușel-Pătru și au realizat summit metebistic cu Vârfu lu Pătru.

Povestea începe cu o săptămână ploioasă, în care am fost cu ochii numai pe www.meteoblue.com. Țintele erau vf. lu Pătru în Șurean, vf. Lespezi în Făgăraș, vf. Peleaga în Retezat, dar ne-am fi mulțumit și cu peștera Poarta Zmeilor în Trascău. Peste tot ploaie, furtuni, fulgere, până când, vineri seara, în Șurean se arată o fereastră de vreme bună cu un mic shower pe la ora 15. OK, mergem pe Pătru, hotărâm vineri seara.

Dimineața de sâmbătă a debutat cu o lene de zile mari, astfel că, deși planul era să plecăm la 6 dimineața ne punem în mișcare numai pe la 8.

Pisici verzi!

Asta însemna că în loc să terminăm pe la 14-14.30, taman înainte de shower, vom avea parte de un duș pe forestier. No nu-i bai, că doar și lenea trebe să aibă un preț!

Ajungem deci la mănăstire unde în fața porții așteptau niște oameni. Nu știm ce, că poarta era deschisă! Ne dăm biclele jos și lanțul lui Alex este uns cu grijă, apoi o luăm mai departe pe două roți.

Nu facem nici 10 minute până la un cot al drumului pe lângă cel mai mare braț vestic al lacului. Seamănă mult cu o lagună, în tinerețe credeam că aici este coada lacului dar este doar cea mai proeminentă expansiune laterală vestică a acestuia. Dacă ai mers pe creasta Cindrelului de la Oașa la Păltiniș sau invers, inevitabil ai trecut peste vârful Oașa Mare, pe care de fapt nu l-ai văzut fiind prea aproape de el. De pe acest vărf încep să se rărească copacii și intri încet-încet în golul alpin al Cindrelului îndreptându-te spre prima stână părăsită. Iată mai jos cum arată vf. Oașa Mare.

De la marele braț vestic al lacului, urmezi malul până când drumul te poartă spre dreapta. După o urcare, nu lungă, ajungi într-o mică șa care te lasă să vezi Luncile Prigoanei. Nu știu de ce au fost prigoniți cei din Șugag aici, în vechime, dar știu că mi-ar place să suport prigonirea acolo vreo două săptămâni. 🙂

Din Luncile Prigoanei ai de urcat. Urci și urci, mai pe biclă, mai pe lângă, după cum poți, până când de-odată, o superbă poiană îți apare în fața ochilor. Dacă știi cumva că se cheamă Poarta Raiului vei încerca imediat s-o privești cu alți ochi. De-aici se vede Șureanul, dar în dreapta vei vedea o mulțime de hoteluri (că-s prea mari să crezi că-s pensiuni) în construcție. Drumul te poartă, după ce treci un pod ori înainte pe poteca cu cruce roșie ori la stânga pe forestier.

Dacă ești cu bicla ia-o pe forestier și faci 4 km în șa decât s-o împingi prin pădure 30 de minute. Forestierul te poartă la baza pârtiilor, apoi face un ac de păr spre cabana Șurean. Nu-ți recomand cabana pentru că nu-mi place că e închisă cu o poartă de fier. Ca să urmezi poteca pe bandă albastră și să vezi Iezerul Șureanu pe-aici ar trebui să te rogi de un tip musculos să-ți deschidă poarta. Nu, că ți-o deschide, nu-i problemă, numa’ că nu-mi place să-mi cer voie ca să merg pe un traseu turistic marcat!

Neplăcut surprinși de poartă de așezăm pe iarba de la intrare și facem pauza de masă.

Revenim de la cabană și facem dreapta spre Curmătura Șureanu pe primul drum. Nu faci 10 minute și ești în șa. Aici n-o să-ți placă acoperișul restaurantului. E acoperit cu tablă de cupru, cred, și nu poți face poze de strălucirea lui. Problema cred că o să dispară într-un an-doi, odată cu oxidarea tablei, noi facem stânga aici spre Pătru.

Urcăm pe Aușel pe un drum bătut de gepuri și de atevee, dar e frumos mai ales pentru că poți sta pe biclă. După ce urci suficient pe Aușel, o să ai surpriza să vezi Parângul. Se vede tot, inclusiv releul de pe Parângul Mic, practic toată creasta, e fain tare de tot.

Treci de Aușel și cobori într-o șa. Aici, găsești ceva șanțuri săpate de mâna omului, cică acolo s-au descoperit ceva urme de castru roman. După ce ajungi în șa, biciclești un pic și apoi te-apuci de impins! Bine… ai putea să lași biclele în șa, da’ tu vei vrea să te lauzi c-ai făcut metebe și să duci biclele pe Pătru.

Domnu Vlad are fără îndoială o condiție fizică mai bună decât partenerul său de tură, deci iată-l la summit! 🙂

N-ai să crezi niciodată minunățíile pe care le poți vedea de pe vârfu ăsta a lu nea Pătru.

În primul rând ești impresionat de lacul Oașa. Te uiți la el și-l vezi în întregime, cum nu l-ai văzut decât pe Gogu Pământeanu. Apoi vezi creasta Cindrelului, exact pe direcția pe care-o s-o urmezi ca s-o parcurgi.

Șaua Șteflești o zărești clar, și vezi cum leagă ea Cindrelu de Lotrului.

Te mai întorci la 180 de grade și vezi Parângul. Practic, vederea ta e exact spre căldări. Ne distrăm și ne gândim că, o lunetă bună te-ar ajuta să vezi lacul Câlcescu sau Mândra.

Pe Parângul Mare se vede că plouă! Aici la noi sunt nori și e un vânt teribil. Parcă presați să ne grăbim facem pozele haotic.

Mai dăm un zoom spre barajul lacului Oașa Mare și ne spunem “Doamne ce loc!”.

Îmi dau seama că am ales bine cum să-i arăt munții lui Alex. Am fost pe Cindrel de două ori, am făcut Valea Frumoasei și Valea Sadului, am fost în Șaua Șteflești, am făcut Creasta Parăngului, am cunoscut Șaua Stefanul și Pasul Urdele, am parcurs Transalpina cu bicla sau cu mașina de câteva ori iar acum, Vârfu lu Pătru se dovedește a fi recapitularea, premiul, locul de unde toate minunățiile pe unde am umblat noi doi, tată și fiu, prind formă, dar altfel. De-aici se văd TOATE, de-aici ești stăpânul tuturor minunilor Ardealului și Olteniei și Banatului, pentru că în zare se văd, falnice și vârfurile Retezatului.

 

Vremea e însă dură cu noi! Vântul bate tot mai tare și simțim că trebuie să coborâm. Atât ne-a lăsat Dumnezeu să vedem astăzi și-i mulțumim!

Facem poze pe vârf pe un vânt năpraznic, care dealtfel se potolește imediat ce ajungem în șaua ce leagă Pătru de Aușel. Alex mă roagă înainte de plecare să-i fac poză cu lacul Oașa, să se știe cât de sus a fost. 🙂

Coborâm de pe Pătru pe bicle. E o coborâre tehnică pe care-o facem încet. De pe Aușel pănă la Oașa prindem o viteză nebună, Domnu Vlad a prins gustul vitezei și dă drumul la frâne. Je, mai fricos, vin și io cum pot în urma lui.

Să știi că nu-i ușor să crești copii dacă-i faci la o vârstă târzie! Te rogi lui Dumnezeu să-ți mai dea putere,

“-Numa anu’ ăsta”, îți zici, “măcar până-n toamnă să mai pot urca, mai am să-i arăt numa’ unu-două locuri și gata! Num-atât!!!”.

Și tot așa! E frumos mă, la sfârșitul unei ture, să vezi copilu’ că-ți zâmbește fericit și te rogi umil:

“-Mai ține-mă Doamne pe picioare pân’ la primăvară! Num-atât!”

Na hai c-am fost și patetic! No!

Una peste alta, am mers 40 de km, am urcat 1305 m, am coborât 1306. Am parcurs distanța în 6 ore și 23 de minute. Traseul parcurs de acăseni a fost cel din poza de mai jos iar track-ul GPS relevat de acăseni în această expediție poate fi descărcat de la începutul postării.

Pozopovestea, ca de obicei, pe pagina noastră de pe picasa.

Pupici,

Acăsenii

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *