Tura Vălenilor

Marți, 14.04.2015, am tras o tură cu Vladu în Cindrel, pe traseul:

Tilișca – Săliște – Poiana Soarelui – Poiana Vălenilor – Crinț – Coasta Porumbelului – Dealu lu Băiu – Dealu Vălenilor – Dealu Negoiu – Tilișca

Am pus și harta turistică în pozopoveste. Ideea era să testăm muntele, pentru prima dată în acest an. Asta venea și dintr-un fel de nerăbdare, pentru că anul trecut, înainte de 1 aprilie, făcuserăm deja tura pe Coasta Porumbelului, în condiții foarte bune, fara urmă de zăpadă, anul ăsta nu eram siguri…

În a doua zi de Paști am tras o excursie cu mașina în Mărginime, pentru testarea forestierelor, iar acestea păreau ok. În Rod, drumul de pe Pârâul Negru era mai mult decât practicabil, dar din Jina se vedeau petice de zăpadă consistente. Cindrelul și Șureanul erau complet sub zăpezi. Aveam de ales între ture de munte sau de șosea din cele proiectate pe anul ăsta. A câștigat offroad-ul. Dintre acestea două puteam face: să urcăm pe Pârâul Negru din Rod în Jina, apoi să coborâm pe o cale aleasă de noi ori să ne cățărăm în Crinț și să ne dăm drumul în Tilișca. Alte ture de offroad nu păreau fezabile.

No, zis și făcut, Vladu a ales Crinț, că știa bine urcarea…

Pe drum, Vladu e voinic și ridică copaci cu o mână…

Faină urcarea spre Crinț, drumul în stare excelentă, uscat și bătut deja de mașini. După o serpentină ne uităm la vale…

În pozopoveste te lămurești bine cum am suit, în esență totul a fost bine până când am zărit prima oară cabana Crinț. De-acolo drumul începea să fie blocat de limbi de zăpadă mai scurte sau mai lungi. Am văzut urme de jeep care n-a reușit trecerea, dar zăpada era udă și densă, nu ne-am scufundat în ea. Vladu scrie pe zăpadă „Acăsenii”, apoi îmi trage o bulgăreală, în ciuda protestelor mele vehemente…

Îți spun cinstit că din Crinț n-am putut cicla, am împins ba pe zăpadă ba pe noroi cale de 2 km, dar a fost fain…

Imediat după locul de mai sus, care marchează ieșirea în Coasta Porumbelului și urcarea pe vf. Guga Mică, trebuia s-o luăm la dreapta. Aici puteam cicla pe oriunde altundeva, numa’ pe drum nu, pentru că acesta fiind în debleu colectase zăpada adusă de vânt. Coborârea a început abrupt, întreruptă și ea de petice de zăpadă, dar din ce în ce mai rare.

Ajungem pe Dealul lui Băiu…

După Dealul lui Băiu, unde am explorat un pic și posibilitățile de mers înainte, am urmat track-ul făcut de acasă trecând un pârâu destul de lat, care se vărsa în Valea lui Carată. Urcușul pe Dealul Vălenilor este ciclabil, dar drumul oricum pietros era plin de crengi de la copacii tăiați și curățați la fața locului, un pic dezagreabil, ciclăm cu efort, dau nu durează mult și apoi frumusețea drumului te cucerește…

În fine, trecem de Dealul Negoiu unde era un forestier cam rău. Acolo a fost noroi bătut de tractor, iar acum noroiul era întărit cu urmele de tractor și TAF, o mică porțiune cam neplăcută. Prima serpentină de coborâre a schimbat din nou terenul, drumul fiind în întregime acoperit cu piatră spartă. Am mers încet că în stânga valea era cam adâncă iar noi eram la început de sezon.

Ajungem la un pod de piatră, care nu, nu s-a dărâmat, deși era construit în 1980, după cum a citit Vladu pe el. De-aici nu mai e abrupt, cobori frumos și plăcut…

La intrarea în sat, drumul e pavat și prinzi ceva viteză. Mie mi-a fost teamă să nu ucidem vreo găină, iar Vlad se distrează pe această temă. La final îi mulțumesc că m-a însoțit încă o dată. Faza cu găinile-i aici:

În Tilișca, Vlad se distrează că are cornițe de la cască…

Tura parcurge două creste din munții Cindrel. Pe una se află Poiana Vălenilor, pe cealaltă Dealul Vălenilor. Ne-am zis, așadar, că oamenii denumiți „văleni” merită ceva respect, așa că tura se cheamă Tura Vălenilor.

Dacă e ceva ce nu-mi place, atunci asta e să rătăcesc pe munți fără țel. Așa că urmărește-ne cu încredere proiectul de anul acesta, care, ca de obicei, e unul cu o finalitate utilă și frumoasă. 🙂

Pozopovestea se găsește pe pagina noastră de pe Picasa.