Despre provocări

Inițial am vrut să mergem cu Vladu la maratonul de la Băișoara, cel organizat în premieră de Clujul Pedalează, despre care toată lumea din Ardeal vorbește de bine.

No, toate faine, ne-am și înscris, când aflăm cu uimire că traseul pentru categoria 9-11 ani este de… 1.800 m, ba mai mult, toți copii sub 11 ani pleacă împreună, la grămadă așa.  Băi, cum naiba, îmi zic, îl și văd pe Vladu la 1.67 m înălțime luând startul cu bebelașii de 6 ani. Am discutat, era clar că nu era de mers acolo, n-avea sens să se implice numai pentru o medalie.

Acuma, să nu înțelegi cumva din ce ți-am zis că nu e ok competiția, nici vorbă, am auzit că e chiar faină, te încurajez să mergi la ea, știu că organizatorii și-au pus sufletul la bătaie ca să iasă un lucru bun, atâta doar că asemeni multor competiții din România, nu se adresează și copiilor, noi speram la un traseu de XC de cca. 2 km la care sa fie parcurse 3-5 ture, dar n-a fost să fie, așa că a trebuit să ne reorganizăm.

Cu reorganizarea la noi e simplu, că suntem destul de flexibili, mereu avem ceva pregătit, numai că ce-a urmat a fost așa, neașteptat.

Îți spun exact cum a fost. Luci Deac ne-a invitat pe la el să discutăm una-alta. Din vorbă în vorbă, Luci zice:

-Băi, dar Rapha Rising, bă, n-o terminați? Am văzut că ați făcut jumătate din ea cu Ocolul Cindrelului, e păcat s-o lăsați așa, mai aveți două zile.

Rapha Rising este o provocare virtuală, pe Strava, provocarea de a urca 8.800 m în nouă zile, între 19 și 27 Iulie.

Pentru cei care nu știu încă, Strava este o rețea de socializare cu profil sportiv, așa, cam cum e Facebook, numai că în loc sa publici poze cu prăjituri sau citate din Paller, aici sui traseul pe care ai mers iar Strava calculează cât ești de bun în raport cu ceilalți.

Am hotărât deci cu Vlad să terminăm Rapha Rising, să-l uimim pe Lucian, deci. Dar ca să facem provocarea, ca să putem sui încă 4.400 de metri, adică aproape cât două vârfuri Moldoveanu unul peste altul, trebuia să mergem și mulți kilometri. Atunci am hotărât să fie săptămâna provocărilor Strava.

Dacă tot făceam mulți kilometri am hotărât ca una din ture să aibă minim 130 km, ca să îndeplinim Gran Fondo 7, provocarea care chiar asta cerea, să mergi 130 km într-una.

Noi îndeplinisem deja provocarea Sufferlandian National Day, stând 14.5 ore în șa. Drept, dacă făceam provocările de care ți-am zis, mai primeam și insigna de 500 km pentru MTS July.

Le-am făcut pe toate…

Sufferlandrian National Day - provocarea de a sta în șa minimum 4 ore în două zile. Vlad a stat 14 ore și 35 minute, locul 2 pentru România.
Rapha Rising: Three Ranges - provocarea de a urca pe bicicletă minimum 8.800 m în nouă zile. Vlad a reușit 9.511 m, locul 12 pentru România.
Gran Fondo 7 - provocarea de a face minim 130 km într-o singură tură. Vlad a făcut 132 km Sebeș-Oașa și retur.
Monthly Training Series - Provocarea de a face multipli de 250 km într-o lună. Vlad a reușit 500 km în Iulie.

Povestea e simplă. Sâmbătă am pornit să urcăm de la Sebeș la Oașa, să facem 130 km. Asta ne aducea cam 3000 m altitudine câștigată, deci ne mai rămânea de urcat cam 1000 m Duminică, echivalent cu urcarea din Sebeș la barajul Tău-Bistra.

La Tău-Bistra ne-a prins o ploaie soră cu taifunul, așa că am considerat că e mai bine să ne dăm drumul la vale și să încercăm și mâine…

Am făcut totuși 85 de kilometri și 1500 m urcare.

Acasă, mâncând o pizza, Vladu zice că e ambiția lui personală să facă primul Gran Fondo din viața lui chiar acum, la 11 ani, deci hotărâm ca a doua zi să mergem 130 km orice-ar fi, chiar ploaie și să renunțăm numai dacă sunt fulgere.

Așa că a doua zi eram din nou în Sebeș și porneam la urcare. Pe drum, înainte de Șugag, un citat cu grafitti din Radu Gyr…

„Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis. R.GYR”

Nu prietene, azi nu renunțăm! Nici la vis, nici la tură, la nimic, da? Luăm din viața asta tot ce e mai bun, porția de azi fiind o urcare sănătoasă de 3.200 m în 130 km. :))

Prima oprire a fost la benzinăria din Șugag unde am băut suc. A doua la Tău-Bistra, unde ne bucurăm de atenția vânzătoarelor care ne cunosc deja de vreo lună, c-am bătut Transalpina aproape weekend de weekend. După Tău ne-am plictisit puțin pe urcare, dar într-un final am ajuns să vedem barajul de la Oașa…

Ne urcăm pe el și pedalăm până la cabana Oașa unde luăm desigur o înghețată, era și cald…

Ca vijeliile ne-am dat mai apoi drumul, mai ales că începuserăm să cunoaștem bine fiecare curbă din Transalpină… 40-50 km/h, am depășit mașini (care frânau la fiecare întrerupere a asfaltului, am fost viteji și fericiți tare.

E de nedescris senzația ce-o simți când îți dai drumul la vale cu fiul tău și să strigi „Fericireeeeee!!!”. Fericirea a fost pentru puțin timp însă înlocuită de spaimă, când, la barajul de la Căpâlna, o mașină era căt pe-aci să cadă în lac, accidentul fiind cumplit.

Circulația fiind blocată, minim 30 de mașini erau staționate pe ambele părți, așa că am hotărât să-l protejez pe Vlad de priveliște și ne-am dat drumul în Căpâlna….

Prin Laz ne-a prins ploaia, o ploaie caldă, de vară, superbă ploaie…

Ajunși în Sebeș, dezamăgire, ne mai trebuiau 4 km. O luăm pe străzi și ne învârtim incă vreo jumate de oră până facem 130 km.

Acasă culegem laurii. Avem: Rapha, MTS, Gran Fondo, Sufferlandian. La Rapha ne-am stabilizat pe locul 12 în România, fericire… A fost weekend-ul Strava, weekend-ul provocărilor reușite. Prima tură de 130 de km, la 11 ani. Prima provocare de altitudine… 8800 m, un Everest, frate.

Toate astea sunt provocări virtuale, efemere, care însă ne fac mai buni, mai fericiți.

Să fii bine! Nu uita să vezi pozopovestea care se află aici

 

5 Comments

  1. Pingback: Rapha roundel | Acăsenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *