La Turdeni

Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/la-turdeni/

În 12.10.2014, am tras o tura cu dom’ Vladu, cu bicheri, aiudeni și turdeni in jurul Cheilor Turzii, cam așa:

Valea Arieșului (pod Moldovenești) – Cabana Buru – Colțu Băilor – Valea Ierii – Măgura Ierii  Borzești  Petreștii de sus  Petreștii de Mijloc – Petreștii de Jos – La Izvoare – Cheile Turenilor – Dealul Petridului Cheile Turzii – Cheia – Valea Arieșului (pod Moldovenești)

Povestea a început cu un comentariu pe Facebook la o poză de acum un an a lui Marin Mărie, unul dintre cei mai pasionați mountainbikeri din Turda. Poza era din tura noastră finală de anul trecut prin care am închis practic Harta MTB a Trascăului, tură care se numea Capacul Turdenilor. Marin spunea că ar fi fain să repetăm întâmplarea.

No, în sinea mea mă gândisem cumva la asta, dar bicherii aveau mereu alte planuri. I-am răspuns că a fost una din cele mai de suflet ture ale noastre, iar a doua zi Eugen Tușa, alt prieten turdean deosebit de pasionat de MTB făcuse deja câteva variante de traseu.

Fiind o tură de toamnă, poate ultima din acest an în grup mai mare, am privit-o ca pe una de socializare, o posibilitate de a uni grupuri de cicliști. Așa se face că, pe lângă clubul Bicheru Cycling, am invitat cu acordul lui Marin si a Bicherului prietenii aiudeni de la Plan-B Cycling Club Aiud. A fost așadar o reuniune stabilită cumva între oameni și cluburi, mă rog, echipe de amatori, pentru că și turdenii sunt foarte bine grupați într-o asociație, o să știi mai multe despre ei dacă intri pe www.turdeni.ro, sufletul acesteia fiind Alin Roșca. Oricum, despre Alin Roșca, turdenii lui și asociația lor o să-ți spun mai multe în curând.

No, așa s-o pus de o tură destul de consistentă ca participare, că până la urmă ne-am strâns 46 parcă, destul de mulți pentru o tură de mountainbike.

Astea au fost întâmplările premergătoare, dar în 12 Octombrie, dimineţa pe la 10, eram deja la podul de la Moldovenești, în parcare. Parcarea era suprapopulată, când am ajuns m-am speriat aproape. Plin de cicliști, Alin Roșca care mergea la o tură de recuperare per pedes că și-a scrântit piciorul, o mulțime serioasă de trekkeri însoțiți de Radu Mititean, care se pregăteau și ei să ia cu asalt potecile Trascăului de Nord.

Ne salutăm cu prietenii, o mulțime dealtfel, schimbăm câteva cuvinte cu Alin, prea puțin față de căt mi-aș fi dorit, dar n-au intrat zilele în sac, iar pe la 10.30 ne dăm drumul în șosea cu direcția Buru.

Ajungem la Buru unde trecem de intersecția spre Rimetea și ajungem la altă intersecție spre Luna de Sus, mă rog, Băișoara, Florești, Cluj.  O luăm deci tot pe șosea la dreapta, trecem de cavitatea artificială care seamănă cu o peșteră și ajungem la o intersecție cu un drum offroad. Aici e regrupare, ajung în trombă și Marin și Eugen care ajutaseră la două pene făcute pe șosea.

Începe urcarea spre Măgura Ierii, o urcare pe serpentine, foarte-foarte plăcută. Încerc să-ți spun cu ce seamănă dacă n-ai posibilitatea să faci tura asta și parcă e tare-tare asemănătoare cu forestierul de la Geiger MTB Challenge, imediat după ce ieși din Cisnădioara spre Măgura, dac-ai fost cumva.

În Măgura Ierii, Marin face ce face el de obicei, ne bombardează cu informații. Stai mut și-l asculți, poate să-ți vorbească cu orele fără să te plictisească, e o enciclopedie a Cheilor Turzii. Marin e un om pe gustul meu, nu e din categoria care doar se dau. Ştie pe unde merge, știe de ce, știe cum se numește fiecare deal sau ridicătură de pământ, potecile, drumeagurile, e impresionant…

Din Măgura Ierii plecăm cu greu, e fain, e practic un sat uitat de lume la câțiva kilometri de șosea. Pedalez o vreme cu Ju Ju, o bicheriță de-a noastră care-mi spune că nu înțelege cum putem pedala, ea și-a uitat aparatul, dar ar opri tot la 5 minute să pozeze casele vechi.

Ajungem în vârful unui deal. Stăm o vreme să vină toată lumea. Lui Nelu Cioica îi vine o idee: dacă tot au luat-o unii mult înainte, hai să scurtăm drumul pe creastă ca să ajungem în aceeași șa fără să coborâm. Nelu Cioica are un simț excelent de orientare și drumul frumos pe muchie ne duce exact unde trebuia, fain Nelule.

Mai mergem o vreme și Dana Mărie, soţia lui Marin, ne oprește la o poză de grup. Fac poză bicicletelor abandonate pentru câteva minute, mai târziu un prieten îmi spune că parcă era câmpul de luptă de la Oarba de Mureș. I-am răspuns cu o parafrază din balada moroșenească a lui Pintea: „da’ biclele n-o muritu, că numa’ s-or hodinitu…”.

De-aici o luăm pe un drum în urcare, destul de abrupt. No, îmi place, aici imi place. Drumurile care mă încântă îs poteci sau drumuri de car pe muchii, în spații deschise. Pedalezi și te uiți în jos cât ai urcat, apoi în sus cât mai ai, te agăți cu privirea de un reper și-ți imaginezi că un fir de păianjen invizibil te trage în sus… Suim mare parte din drumul care ducea de fapt pe vârful La Baltă, un vârf micuț de 852 de metri.

Cineva strigă că nu e bine, trebuia făcut stânga pe un drum mai puțin evident care cobora în Borzești. Ne întoarcem. Pe-acolo e o potecă foarte faină dealtfel, unde în principiu poți coborî frumos, în pedale, dar azi se produce o buluceală ca suntem mulţi, așa că împingem la vale, mergem de-a trotineta, crengile te izbesc pe unde-apucă. O creangă cu spini eliberată de Vladu involuntar mă izbește exact în ochi, peste față. Înjurătura mi-a scăpat incontrolabil, involuntar, natural.

Evident că nu-mi place! Spun asta și se întâmplă să enervez pe cineva… „cum, că nouă ne-a plăcut?”. Prietene, ai coborât printre primii și nu te-ai mai gândit la ceilalți, natural c-o fost fain… Devin însă dintr-o dată duios și nu-mi pun mintea, am inclusiv dreptul să nu-mi placă ce nu-mi place și oricum nu poți schimba asta, chiar dacă te superi, știi? Când eram mic, mama îmi dădea spanac, mie nu-mi plăcea deloc, iar mama zicea că se supără dacă nu mănânc. Trebuia să mănânc, o făceam, dar să știi că spanacul n-a fost niciodata mai bun pentru că mama nu era supărată.

În fine, porțiunea asta o fost doar de vreo 2-300 m și ajungi în Borzești. Revin ca să nu înțelegi greșit ce nu mi-a plăcut: absolut totul e fain și ciclabil, coborârea cu pricina e un trail superb, poți liniștit să mergi pe-acolo cu o trupă de 10-15 prieteni și nu te dai jos din șa, dar la noi a fost problema de număr de bikeri care a dus la strangulare și spini în ochi, nu e nimeni de vină pentru asta, shit happens, să nu te-aud c-am zis ceva de tura lui Marin că nu e așa!!!

Din Borzești mergi destul de tare pe un drum pietros trecem prin toată salba de sate Petrești (de sus, de mijloc, de jos) și mergem la campingul din vestul Cheilor Turzii. Fain, pauză, socializare, distracție pentru copii, alea-alea și apoi ne grăbim cu Eugen Tușa spre Cheile Turenilor.

Am fost pe mulți munți în viața mea, dar aici n-am ajuns niciodată deși îmi dau seama că am fost mereu aproape. Am fost impresionat. Mi-a plăcut mult în Cheile Turenilor, practic am umblat cu biclele pe marginea lor, am privit hăul, Eugen ne-a povestit multe despre chei, rezervație, construcțiile din rezervație și câte și mai câte…

Ju Ju iar nu mai poate de încântare, iar îmi cere aparatul și face câteva poze faine. Marin a apărut ca o vilejie de nicăieri și ne-a condus mai apoi spre Dealul Petrid. Dacă anul trecut am mers pe la intrarea în cariera Săndulești, anul ăsta traseul a fost incredibil… Din șosea, am luat-o aproape pieptiș pe deal, dar imediat panta s-a atenuat și din câteva serpentine superbe, înierbate, am dat în traseul de creastă de deasupra carierei. Mergem o vreme pe drumul de iarbă, fiecare în ritmul lui, până ajungem la drumul ce venea pe cealaltă parte a carierei.

De-aici jumătate din noi au mers la crucea din Chei, pe Dealul Sindului, cred. Un alt grup am tăiat-o direct spre parcarea din Cheile Turzii. Ne–am distrat autonumindu-ne grupul chicken run, iar Dana Mărie a venit din amabilitate cu noi, să nu ne lase singuri.

Ne suim pe movilă și în scurt timp apare Marin, facem poze de grup și ne dăm drumul în Cheia.

Din Cheia am luat-o mai iute cu drJohn să pozăm trecerea prin apă a prietenilor… Stăm ce stăm și apare Vladu, ca o tornadă:

Pe Youtube la mine sau pe pagina noastră de Facebook vezi și filmarea momentului, o fost fain, no…

Ce pot să-ți spun… A fost o tură absolut fantastică, cu locuri superbe și oameni minunați. A fost practic ziua lui Marin Mărie și Eugen Tușa, care s-au ocupat de noi exemplar. Oamenii ăștia au fost peste tot, în spate cu cei care au făcut pană, în față arătându-le celor mai buni drumuri și alternative, la mijlocul plutonului discutănd cu fiecare despre minunățiile mountainbike-ului și ale Cheilor Turzii. Ne-am simțit speciali, dar mai ales ne-am simțit mulți, iar asta e un lucru grozav, a aduna 46 de cicliști dintr-o arie geografică întreagă nu e un lucru simplu daca nu e maraton.

Au făcut posibilă o întâlnire atăt de mare Marin Marie (turdeni.ro), Eugen Tușa (turdeni.ro), Cristian Cioroga (Bicheru Cycling Alba Iulia), Radu Colcer (Plan-B Cycling Aiud), dar gazde absolut deosebite ne-au fost turdenii Marin Mărie și soția sa Dana, Eugen Tușa, Daniel Borbe.

Respect!

Au fost la reuniune cicliști din Alba Iulia, Aiud, Turda, Cluj, merg cu îndrăzneală pe ideea de a permanentiza această tură de a o transforma într-o întâlnire anuală, la sfârșitul fiecărui sezon competițional, în Octombrie.

Merg și mai departe și aș numi-o:

Reuniunea Anuală de Mountain Bike a Trascăului

Apoi mă opresc! :))

Avem pozopoveste dacă dai click aici.

Să fii bine!

2 Comments

  1. Pingback: Narcisele de la Tecșești, 2015 | Bicheru Cycling

Comments are closed.