Regii şoselelor

Se dedică această postare prietenilor acăsenilor: Răzvan Diţescu, Attila Palfi, Deac Lucian şi Neluţu Pleşa precum şi fiului meu de 10 ani Vlad-Alexandru Faur.

Prietene, azi o să-ţi vorbesc despre prieteni.

Adică, cum să-ţi spun eu… oameni pe care poate nu i-ai văzut niciodată şi pe care îi consideri prietenii tăi pur şi simplu pentru că într-un context dat au făcut ceva pentru tine, dezinteresat, poate fără să-şi dea măcar seama. Oameni care fac lucruri de o generozitate uimitoare pur şi simplu pentru că aşa au fost ei educaţi sau poate aşa sunt ei modelaţi de viaţă sau poate Dumnezeu i-a lăsat pe pământ frumoşi, corecţi şi generoşi.

Ca să mă înţelegi bine ce vreau să-ţi spun, trebuie să-ţi zic pe scurt ce e Strava.

Foarte sintetic, Strava asta e o platformă de socializare, în principal pentru ciclişti şi alergători, un site pe care cu un GPS sau un Smartphone, urci un traseu pe care ai fost, iar Strava îţi calculează tot felul de chestii utile în antrenamente, face clasamente pe anumite segmente, ţine evidenţa kilometrilor parcurşi, a altitudinii câştigate, calculează înclinaţia pantelor şi multe altele de acest fel.

Uneori, platforma asta lansează tot felul de provocări, cum ar fi, dau un exemplu aiurea, să faci fix 963 de kilometri într-o lună, să zicem. Ultima dintre aceste provocări se chema IMBA’s – Take It to the Trails, o provocare care însemna să te dai cu bicla la deal până urci minim 5000 de metri într-o săptămână.

Am stat mult în faţa provocării până să dau Join. Asta pentru că mie nu-mi plac concursurile. Merg la concursuri pentru Vlad şi când vrea el, dar nu apreciez întrecerea în sine, poate şi pentru că sunt pe deplin împăcat cu mine, o să-ţi povestesc vreodata ce şi cum…

Apoi mi-am amintit că am avut un an greu, un an în care, din pământ şi iarbă verde trebuia să scot o motivaţie pentru Vlad să se mişte, să facă sport, să facă efort. „Mai mult. Încă mai mult. Nu-i deajuns…”.

Prin primăvară am descoperit Strava.

În jurul oraşului aproape nici un segment definit. Asta m-a bucurat, că am inceput să definim segmentele noastre, pe care Vlad devenea, natural KOM (King Of the Mountain) şi motivaţia creştea, laolaltă cu încântarea copilului. Apoi, cumva-cumva am reuşit să-l conving pe Atti să folosească Strava. Omul a fost încântat din prima, Strava pentru el a fost dragoste la prima vedere şi foarte repede l-a convins şi pe Luci să-şi facă cont. În timp ce Răzvan, în oraşul lui, bătea KOM după KOM, acelaşi lucru începuse să-l facă Atti la noi, iar asta a devenit pentru acăseni un joc prin care-mi puteam ţine copilul motivat…

-Răzvan şi-a bătut propriul KOM pe ‘Iedera de Jos’…

-Atti a rupt tot pe ‘Urcarea spre Ohaba’!

-Luci şi-a dat drumul incredibil pe ‘Coborâre Ciugud’…

Vladului începuse să-i placă mult acest joc şi-i venea tot mai des să mergem pe segmentele lor, doar aşa, să vedem cât mai avem până să-i ajungem.

Găsisem o cale să motivez copilul!

Apoi am început proiectul cu Trascăul. Am mers pe poteci nebătute pe care, firesc, copilul de 10 ani a ajuns KOM, iar oamenii de care-ţi spun nu uitau niciodată să-i dea kudos (asta-i aşa, ceva pe Strava, cam ca un like pe Facebook). Deseori, o încurajare de la Atti… un simplu „Bravo Vlad!” sau un „Sunteţi tari!” de la Răzvan era de-ajuns ca fiul meu să pună mâna pe biclă şi a doua zi şi să urce 700m în 10 km.

De la fiecare din aceşti oameni am învăţat ceva! Fiecare din aceşti oameni au găsit timp să facă ceva pentru noi, poate fără să-şi dea seama.

Luci de exemplu voia să termine provocarea Eddy Merckx şi mai avea de făcut în ultima zi a provocării 150 de kilometri cred. Seara, timid, i-am spus că, dacă chiar vrea, ar putea să termine challenge-ul. A doua zi s-a urcat pe cursieră şi-a făcut 170 de km parcă, spunându-ne că a lăsat pe ultima zi partea cea mai grea a provocării exact ca să simtă presiunea pe care a simţit-o Eddy acum patruzeci şi ceva de ani. Asta, de exemplu, a fost o lecţie pentru noi!

Şi-aş putea să-ţi vorbesc cu zilele despre multe altele…

La provocarea IMBA de a căţăra 5000 de metri într-o săptămână am aderat doar în ideea de a le mulţumi, fiecăruia dintre cei patru, pentru câte un lucru pe care l-am învăţat de la ei.

Dar nu voiam doar să termin Provocarea! Voiam s-o câştig!

Pentru ei, cu dedicaţie! Pentru fiecare lucru pe care l-am învăţat de la ei şi pentru tot ce-au făcut pentru copilul meu în acest an. Şi poate… să nu cumva să creadă c-au investit încredere într-unul care doar scrie vorbe pe-un blog. 🙂

Provocarea am câştigat-o!

Am terminat primul pe România şi în primii 30, mai global, aşa! Am căţărat 14.390m şi-am mers 583 de km într-o săptămână. Am stat 80% din timp în zona 2, 20% în zona 3, n-am făcut nici un efort anaerob şi asta a fost o adevarată provocare! 🙂

Later update: Turele le-am făcut cu mountainbike-ul, eu n-am cursieră!

Provocarea era dură! Urma să curgă sânge! 🙂

În această perioadă a anului, nu trec cu pulsul de 150 de bătăi pe minut, cine ştie de ce, oricum ştie, cine nu oricum va zice că merg încet, ţi-am zis că-s un boem al mountainbike-ului…

Aşa că am luat-o încet şi-am făcut prima tură, în 02.11.2013: Simply Oasa.

124.8km, 3146 m urcare, 7.06 ore. Dedic această tură lui Neluţu Pleşa de la care am învăţat prima lecţie a anduranţei:

1.Have fun!

Asta să ţii minte fiule! Dacă nu-ţi place, nu te du!

Joia trecută, în ultima mea zi de concediu pe anul acesta am fost din nou la Oaşa. Am făcut tura: Two of a kind.

123.5km, 3015 m urcare, 7.13 ore. Dedic această tură lui Lucian Deac de la care am învăţat a doua lecţie a anduranţei:

2.Do the job!

Să ţii minte asta fiule! Dacă te-ai înhămat la ceva, nu lăsa lucrul neterminat!

Vineri, am făcut o tură mai scurtă, numai până la Tău-Bistra, la baraj:  Recovery day.

87.5km, 2107 m urcare, 4.25 ore. Lecţia pentru Vlad, de la mine de data asta, este:

3.Get a recovery day!

Să nu fii prea disperat să fii primul, fiule! Să ai mereu vreme să te uiţi în jur.

Sâmbătă am fost la Oaşa: Three of a kind.

123.8km, 3222 m urcare, 7.06 ore. Dedic această tură lui Răzvan Diţescu, de la care am învăţat, prin îndârjirea cu care îşi apără KOM-urile, lecţia patru pentru Vlad:

4.Never give up!

Duminică eram deja varză, dar m-am suit pe biclă şi m-am dus la Oaşa, pedalând mai mult cu un picior: Four of a kind.

123.3km, 2901 m urcare, 7.11 ore. Dedic această tură lui Attila Palfi, care, după ce creaserăm noi un segment intermediar, ne-a spus: „Dar căţărarea nu se termină acolo, se termină în vârf, deci ‘allez allez allez!’ „. Lecţia învăţată de la Atti pentru Vlad este:

5.It’s over when it’s over, not before!

Ăsta ultimul, a fost şi motivul pentru care a trebuit să trag până în ultima zi, altfel nu câştigam!

Am îndeplinit Challenge-ul în proporţie de 287%, procent care înseamnă 5 insigne de 50%.

Vă rog să primiţi câte una fiecare din cei patru:

A cincea e pentru Vlad, cu menţiunea că atât i-am putut eu da, restul trebuie să pună de la el ca să fie finisher… 🙂

Restul de 37% îmi păstrez mie. Atât consider eu că e meritul meu din întregul procent. E o insignă digitală, atât. Mi-aş fi dorit să fie câte-un Pinarello, dar e doar un „mulţumesc” efemer…

Pe aceşti patru prieteni ai mei, îi numesc Regii Şoselelor. Nu „zeii”, că ei nu-ţi fac nici o regulă, nu „aşii”, că nu-s profesionişti! Îs oameni care merg la serviciu, vin acasă, fac teme cu copilul, îl duc pă-l mic la sport, p-a mică la dansuri, merg la cumpărături, spală vase, bat covoare, dar fiecare din ei găseşte timp să pună cursiera pe asfalt aproape zilnic.

Regi! Nu pentru că au KOM-uri, ci pentru că fiecare dintre ei e de o aristocraţie aparte!

Eu sunt Cristi Faur de la acasenii.ro. Aşa am vrut eu azi să-ţi vorbesc. Să-ţi spun că nu fac parte dintre ei, îs prea buni, dar sunt prietenii mei virtuali şi-s fericit pentru asta. Prietenii mei… Regii Şoselelor!

Respect! Mă-nclin!

8 Comments

  1. Cristi, dar știi să faci ditamai omul să verse ceva lacrimi… Nu știu ce să mai zic…
    Sunt efectiv gâtuit de emoție… (Da, recunosc, sunt un tip mai sentimental…)
    Nu pot spune decât atât: E un Privilegiu să te am ca Prieten. Mulțumesc!

  2. Cristi,ca si pe Razvan, m-ai lasat fara cuvinte…se pare ca cei mai sentimentali se aduna…In ceea ce ma priveste, cred ca superlativul „rege al soselelor„este putin exagerat si, ca si pe Vlad, Strava m-a ambitionat sa trag de mine, sa ma autodepasesc…atunci cand timpul imi permite..Dar tu, tu da, tu poti sa te numesti REGE prin tot ceea ce faci pentru Vlad! Si cred ca asta este mult mai important decat sutele de km strabatuti pe bicla, apropierea, prietenia care ai realizat-o cu FIUL TAU, DOMNU Vlad,…de 10 ani..
    Si te felicit draga prietene…deocamdata virtual, si RESPECT TOTAL, pentru locul 1 pe tara si 25 in LUME la IMBA..din pacate eu nu am reusit sa-l termin, din lipsa de timp.

  3. Vineri. Ultimii 12km, de la Oasa la Luncile Prigoanei, i-am facut la frontala, la 4 grade si cu gandul la strangerea de mana pe care-am primit-o de la tine in Sugag. Ai, un mare har. Acela de a darui. La cei 37% care ti-au mai ramas, te rog sa primesti restul de 63%, de la mine. Un schimb corect.

    • Multumesc Alin, dar nu e mare lucru de capul meu. Am facut asta ca un mare MULTUMESC pentru oamenii de care am scris. N-o sa mai fac alta decat cu o ocazie asemanatoare sau… cu Vlad… 🙂

  4. Mai draga, ce m-am mai delectat cu povestea asta!! nr 2 si 4 sint pe capul lui Lucas zilele astea de nici nu incep bine propozitia ca el o sfirseste!!

    Felicitari, trebuie ca sinteti tare fericiti!! asa flacau mai rar 🙂 good job! cum se zice pe la canadieni!

    Sa aveti un An Nou binecuvintat cu sanatate si traseele care vi le puneti in cap sa le duceti la bun si safe sfirsit!
    Numai bine, Dana&fam

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *