Combinata Alpină

Versiunea revizuită a acestei postări se găsește aici:

https://vladfaur.ro/ro/blog/show/26combinata-alpina/

În 06.09.2013 am tras o tură în Trascău cu Dom’ Vladu cam așa:

Cheia Vălișoarei – Poiana Aiudului – Râtu Conții – Colțu Pleșii – La Bulz – sub vf.Secului – sub Dealu Olan – Izvoarele – Vălișoara – Cheia Vălișoarei

Tura asta a fost proiectată ca și celelalte din Proiect 2013, în iarnă, și se numește Combinata Alpină pentru că știam că va fi un pic de împins bicicleta prin locuri nemaicălcate de om de ani buni.

Am început tura din Cheia Vălișoarei, unde am dus mașina în parcarea de sub castel. Am coborât, deci, Cheile Vălișoarei pe șosea până în Poiana Aiudului, unde am făcut dreapta pe Valea Inzelului.

Pe vale în sus ne-am făcut încălzirea, cam 6 km, pe lângă Râtu Conții, până când am ajuns la Colțu Pleșii, adică în locul unde există o intersecție. Dacă mergi în față, continui pe Valea Inzelului, altfel, mergi cu noi în Izvoarele.

Sub Colțu Pleșii este o casă, o poți vedea în pozopoveste, unde ne-am încâlcit un pic, deși drumul la dreapta e foarte mare și lat, astfel că am trecut o punte până am găsit drumul.

A urmat o cățărare pe un drum ca în poza de mai jos, cu serpentine frumoase, prin locul denumit La Bulz.

Din cotul uneia dintre serpentine ai o belvedere frumoasă spre Piatra Butanului, dar și spre vf.Pleșii și drumul pe sub el spre Dealu Olteanului. Câștigi rapid altitudine ciclând pe un drum frumos până când toate astea se termina în dreptul unui pârâu. Acolo greșim drumul și facem dreapta prea repede, astfel că ne întoarcem vreo 200 m. Mai urcăm deci de la intersecție ceva, în pushbike lejer.

Cineva m-o întrebat „bai, da’ pentru tine, ce e ăla ‘pushbike criminal’ ?”. Băi, e o pantă pe care împingi bicla cam un metru și ghidonul ți-e deasupra capului, moment în care ții de frâne ca să te tragi pe tine însuți încă un metru. 🙂

Facem deci iar dreapta pe drumul „cel bun” care era de fapt albia secată a unui pârâu. Acum un pushbike realmente criminal cam de 200 de metri, ne scoate în drumul bun.

Mă rog, „drumul bun”… drumul e călcat de vaci, nu știu, zeci, sute, mii sau milioane de vaci și-au pus amprenta pe el taman când era mai mare noroiul și nici o căruță, car, roată care să niveleze urmele. Împingem pe plat, dar e mai greu decât pe deal.

Mergem așa o vreme, pe un drum foarte clar, dar puțin practicabil. Rare sunt momentele în care putem cicla și pentru puțină vreme. În final ieșim la un imaș, exact deasupra de izvoarele pârâului Drăgoiu. Ocolim obârșia pârâului și-o luăm pe o potecă, un single-trail clar, pe care la început chiar ciclezi. După o vreme pierzi poteca în fâneață, dar păstrezi direcția și-o regăsești, deseori înțelenită, plină de lăstari, neumblată.

Mergi așa o vreme și-apoi drumul se lățește, dar se vede clar că e părăsit. Te dai jos tot mai des ca să sari copaci căzuți de ani de zile. Faci cumva și înaintezi până când peste un bot de deal zărești Piatra Secuiului. De-aici știi că ești aproape de Izvoarele, dar n-ai scăpat, mai ai ceva de tras.

Cobori într-o vale pe un jgheab de pietre acoperit cu frunze, nu foarte plăcut. În fine, ieșim într-o vale care pare a-și avea obârșia între vf.Pleșii și Dealul Olan. Valea e populată de vaci și drumul devine clar peste coama unui deal.

În vârful acestuia găsim o cruce, dar și un localnic tare de treabă.

Omul ne întreabă siderat de unde venim.

-Din Valea Inzălulii…

-Da’ cum Doamne, că doar îi rău tare. P-acolo n-o mai umblat nime’ de ani de zâle…

Și uite așa, intrăm în vorbă. Mare-i mirarea lui că pe-acolo am venit și ne întreabă de mai multe ori, să fie sigur. Căăă… pe unde? Pe la Chiatra Bunii? Nu, pe la Piatra Butanului! Ie, ie, Chiatra Bunii!

Așa aflăm că, probabil, așa numesc ei Piatra Butanului. Ne mai spune de crucea din deal, că îi zice Crucea Inzelului, iar aia de mai sus îi Crucea Muntelui.

Îi povestim omului întâmplarea de pe Bedeleu, cu caii… că ne-au „atacat”. Ne spune că nici vorbă să ne atace, ăia nu fac nici un rău, dar vin întotdeauna când văd un om pentru că speră să primească… sare. Caii stau pe platou de primăvara până toamna, timp în care nu le dă nimeni sare.

Apare și tatăl omului, să uită la noi, să uită la biciclete și reluăm povestea cu Piatra Bunii. Că nu să poate, că pe drumu’ ăla n-o mai umblat nime’. No ui c-am umblat noi. Oare ne-o fi crezut?

No. Dup-aia ne-o arătat drumul spre Izvoarele, spre care am coborât cam așa: