cheile Vălişoarei…

Deci… după vro două zile de rătăcit prin Metaliferi şi Trascău ne-am gândit să facem o porţiune din Cheile Vălişoarei. Parcăm la intrarea în Chei şi într-o primă fază trecem un pârâiaş apoi ne aşternem serios pe mers.

Mergem ce mergem, trecem pe lângă o turmă de capre, ne uităm la tot felu’ de pietre… Ajungem pe un fel de creastă când vântul începe să bată cu putere. Ne abatem spre nord şi ajungem fără să ne dăm seama pe o piatră imensă, probabil Data. Drumul era tot mai stâncos iar sus se vedea un cablu. Naşpa, dilemă…

De trecut cu Dumnealui pe-acolo se putea, dar problema era cablul! Existenţa cablului îi dă lu’ Domnu Vlad un sentiment de sport extrem, deci e practic imposibil ca Dumnealui să nu se laude cu trecerea stâncii pe cablu, lucru care ar fi adus o neplacută poluare fonică din partea mămicii domniei sale. Evităm deci problema prin întoarcerea pe unde am venit, ajungem cu bine la parâiaş unde are loc o aventură demnă de Acăseni.

Domnu’ Vlad îşi exprimă dorinţa de a trece pârâul singur-singurel, o dorinţă mai veche a domniei sale… Je, mă postez cu fotograferul să pozăm minunea. Domnu’ Vlad abordează prima piatră…

…se caţără pe dumneaei…

…găseşte o trecere…

…trece….

…găseşte altă trecere…

…trece şi găseşte iesirea spre mal, de unde mai era un singur pas, micuţ, cât pentru 6 anişori…

…şi calcă hotărât în apa ce-i venea până la genunchi…

Maşina era la 20 de m. Je zice ceva ce semăna tare mult cu „blegule”, dar Dumnealui e încântat nevoie mare.

Punem pantalonii, şosetuţele, bocancii la uscat şi pornim către acasa noastră. Desigur, picioruşele atât de greu încercate azi atârnă nevinovate pe fereastra Frumoasei (Opelul acăsenilor). Scaunul e lăsat pe spate, picioarele pe geam, Domnu’ Vlad se uită în peisaj… Se gândeşte el să-i treacă în revistă ceva preteni de-a lu’ tati lui… Ne amintim de Bogdan, cu care Ax a vorbit mult la telefon şi de nenea Maneluşu pe care l-am strigat cât ne ţineau plămânii la Râmeţ:

„Manuiiiiiiiiiieeeeeeeeeeeeeeeeeell!!!!”… 🙂

Deh, vremuri…

Punem Cholografix (Holograf)… „banii vorbesc…”. Cântăm amândoi ca demenţii pe şapte voci… „doamne e aşa uşor să-i cumperi…”, ţipă Bittman în boxele din uşi… Ţipăm şi noi… ne face bine…

Pozopovestea aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *