alt inceput…

Azi am vazut soare. Nu mult, dar suficient pentru ca într-o secundă, sufletul să-mi fi fost invadat de-o bucurie frenetică și de o dorință nestăvilită de-a face planuri faine și mari.

Am reușit, deci! Încă o dată! Am mai trecut un an și de-acum până-n toamnă drumurile și potecile, văile și abruptul ale noastre fi-vor.

În acest an nu alergăm la curse. Asta pur și simplu pentru că Dom’ Vladu vrea altceva, însă e ceva la care am muncit toată iarna și e într-adevăr fain. Acuma, dac-o să vrea, poate-o să mergem la una-două curse, mai dure, ca să ne verificăm tonusul, pentru că, oh da!,  vom avea nevoie de așa ceva.

Anul ăsta, deci, avem un alt plan. Nu, nu ți-l spunem, e un puzzle pe care, dacă vrei, îl poți dezlega încet, weekend de weekend, alături de noi, începănd din luna Martie. Ce pot eu să te asigur, e că va merita.

Dacă urmărești acăsenii.ro de mai multă vreme, știi că noi funcționăm pe bază de proiecte. Avem proiecte multianuale, cum a fost   integrala vârfurilor de 2500 de m, anuale, cum va fi puzzle-ul din acest an, și de test, cum sunt cursele sau creasta Făgărașilor. Încercăm să combinăm planificarea cu aventura, condiția fizică cu distracția, formarea caracterului cu joaca și prietenia.

Alte indicii? Ce să-ți mai zic? Despre echipamentul de anul ăsta? Păi anul ăsta vom fi mai…centauri, așa, deci ne-am tras niște poncho-uri faine de biclă, schimbăm cauciucurile Continental Traffic cu Schwalbe Nobby Nic, ne-am comandat plăcuțe de frână noi, tre’ să vină, deci dacă te pricepi, astea te vor lăsa să-ți faci o idee cam despre locurile prin care vom merge.

Acum, deși sunt nori, soarele reușește să se strecoare…

În taskbar, minimizate, Google Earth și prietenul OziExplorer clipocesc, parcă sugerând rezolvări de puzzle. Kettler-ele de antrenament stau cuminți într-un colț din sufragerie, parcă n-am mai avea chef de ele. Vlad e în camera lui, pregătește nu știu ce steaguri, își caută binoclul și are pe pat frontala cu bateriile consumate scoase. Eu am în nări miros de flori de câmp, în urechi amurgul cu greieri și în ochi mi se reflectă parcă un infinit câmp de narcise pe care aleargă un copil de 10 ani, pur și simplu pentru că și-a dorit asta! 🙂

Să fii bine!

7 Comments

    • Vai, ma-nnebuneste Vlad… „Cand mai iesim cu Nelutu?”, „Mai tii minte cand am fost cu Nelutu?”, „Mai stii cainii aia multi de cand am fost cu Nelutu?”, „Ti-amintesti calu de cand….” si tot asa :))

  1. Pingback: Harta GPS de mountainbike în Munții Trascău | Acăsenii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *