Liman, ultimul concurs la pitici

Cursa de la Liman Bike Race 2012 pentru copii sub zece ani este extrem de scurtă, nu ştiu dacă are 1 km. O cursă inconfortabilă pentru Vlad care se simte bine între 10 şi 50 km, dar necesară pentru a trage anumite învăţăminte.

Vlad, precum ştii, a ieşit pe 3. Putea ieşi mai bine dar a pedalat… cel puţin delicat, ca să mă exprim aşa.

Am ajuns la Valea lui Liman, am tras o tură sau două de recunoaştere. Facem planul de concurs, importantă era cadenţa, mai ales la întoarcerea pe offroad.

Vlad vrea să mă duc pe offroad să fac poze de acolo, ceea ce şi fac. Nici n-ajung bine că-i văd venind. Când mă uit la Vlad cum pedalează am o tresărire… „băi, ăsta se crede la maraton, nu la cursă de viteză”.

Venea pedalând agale în urma câtorva copii ca şi cum ar fi urmat o urcare de 20 de km şi na, las’ că uite-acuma-i face el, numa’ că mai încolo, când îşi face timp.

Strig la Vlad să pedaleze! Vlad, ca la ture…

După ce strig la el parcă se trezeşte din somnic şi încearcă să cadenţeze, dar de unde să poată… Era pe foaia mare, pinionul mic şi făcea eforturi să pedaleze de parcă era pe cursieră. Copleşit evident de emoţii, nu-i trecea prin cap să schimbe pe pinioane mai mari. În acel moment încă speram la doi.

Mama Vladului îmi face semn din depărtare de 3. Aha! Deci s-a trezit până la urmă, dar nu de tot!

Ajung! E mulţumit că e pe podium, dar e frustrat. Are şi explicaţie (întotdeauna are!): s-a încurcat în copilaşii cei mici cu triciclete şi a trebuit să pună frână.

No…Până la urmă şi-a atins scopul (podiumul) şi e mulţumit şi cu locul III.

Aşteptând premierea, ne întâlnim cu domnul Ştefan Hodi, atât de binecunoscutul cicloturist, cu care ne cunoscusem în Ţarcu la Maratonul Gugulanilor. E împreună cu una din fetele Dumnealui de astă dată.

Discutăm mult. Omul ăsta pur şi simplu are o mentalitate de învingător, e un om deosebit. Ne vorbeşte mult despre ciclism, îmi dă sfaturi cu privire la relaţia copil-bicicletă, ce să mai zic… un OM. Mariea, copila mai mare a lui Ştefan e la fel. E volubilă şi tare-tare politicoasă. Îi arată lui Vlad juliturile pe care şi ea le are pe coate şi genunchi. Discutăm despre felul în care adrenalina face copiii să simtă că pot mai mult, dar şi despre cât de periculos este acest lucru.

Ce să mai zic? Oameni absolut aparte.

Ne despărţim de familia Hodi şi… surpriză! Ne întâlnim cu Alin Ciulă! A participat la maraton. Unde e Andrei, fiul său? N-a avut chef să vină la Liman aşa că el îşi plimbă fetiţa şi mai ales DA!, DA!, va organiza Maratonul Gugulanilor, ne trece pe listă. 🙂

Merg până la maşină când mă strigă cineva. Altă surpriză. Manu Ignuţa, prieten de acăseni, dimpreună cu bebele lui Horea, cu care ştii că am făcut tură pe Negoiu când avea numai un an.

Iacă-ne împreună iar, toată lumea cu tricouri roşii, se încinge de-un fotbal:

Ne simţim absolut excelent. Poze de la premiere n-am făcut pentru că am fost uşor bulversaţi de o mică încurcătură făcută la clasament, astfel că Vlad n-a fost strigat pentru locul trei. Contestăm, pentru că avem şi filmarea cu sosirea, dar organizatorii n-au nevoie de asta, repară de îndată eroarea, astfel că Vladu se alege cu medalia pentru locul trei şi cu o minge de fotbal cum îşi dorea demult tare.

Se ajunge la premierea elitelor. Pe primul loc la elite e Márton Blazsó, campionul Ungariei la MTB. Ştiu că a fost şi la Maratonul Făgetului la Cluj şi a lăsat în urmă nu doar o dâră de praf din roţi ci şi o impresie bună ca om. E la fel aici, oarecum modest, oarecum încurcat, vizibil fericit pentru locul câştigat. Cică i-a plăcut la Liman.

Bun. Aşa a fost şi aşa s-a terminat cu cursele scurte pentru Dom’ Vladu. La Liman nu vom mai reveni curând pentru că ne vom orienta spre trasee mai tehnice de MTB, dar atât cât a fost a fost minunat.

No! Dacă-ţi plac acăsenii, stai pe-aproape, de-abia acum începem. Turele! Că doar te-ai prins că noi folosim concursurile doar ca teste de verificare şi feedback, nu?

Pozopovestea e, ca de obicei, pe pagina noastră de pe Picasa.

Acăsenii.