rezervaţia Măgurile Băiţei

Manu ne vorbise mai demult despre Crăciuneşti şi Băiţa, despre rezervaţia „Măgurile Băiţei”, precum şi despre domnul Cornel Alexandru, custodele rezervaţiei. Săptămâna trecută Manuel ne-a propus o tură de o zi pe-acolo, aşa… acăsenii & friends, adică el şi cu Horea (corect ar fi de data asta friends & acăsenii, da’ no… s-a încetăţenit invers). 🙂

Dacă n-ai mai citit pe aici vei afla că Horea are doi anişori. Manu tratase cu Domnu Cornel să aranjeze cu băieţii săi amenajarea unei manşe pentru  ca Alex să vadă dacă nu cumva îi place căţărarea, urmând ca mai apoi să facem o scurtă vizită în rezervaţie pentru a înţelege cât de cât zona, pentru că acăsenii nu mai făcuseră nici o tură în Metaliferi. Ardeam deci de nerăbdare să ne vedem cu Manuel.

Am plecat din Alba-Iulia pe la 7 dimineaţa. Pe la 8 căutam la ieşirea din Orăştie un geocache pe care nu l-am găsit, poate şi pentru că ne grăbeam să ne vedem cu băieţii din Arad. Ne vedem cu ei la podul de la Şoimuş şi ajungem cam în 20 de minute acasă la Domnul Cornel, în Băiţa. După o cafea scurtă Alex face semnul carnotaurului, semnul care începe şi termină o aventură de acăseni.

Horea e şi el pregătit cu un băţ de trekking în mâna stângă şi cu o superbă bandană de tură roşie.

Acum aproape un an cei doi urcau Negoiul, azi se pregătesc de un picuţ de căţărare. Mergem în plimbare uşoară pe drumul asfaltat,  cotim apoi spre stânga şi începem să urcăm un grohotiş. Domnu Cornel este efectiv un erudit. Nu-mi vine în minte nimic altceva decât „erudit”. Vorbim fără grabă despre şerpi mai întâi. Ne spune cum să ne ferim de muşcături, ne povesteşte despre vipera cu corn, despre sezonul de împerechere şi încă multe. Apoi ne vorbeşte despre plante, despre flori, despre orhideea sălbatică şi varietăţile sale. Alex vede pe un copac un păianjen deosebit şi toată lumea încearcă să-i facă un macro. Din vorbă în vorbă, parcă dintr-o dată, ne apare în faţă Peretele Vânătariei.

Întrebăm dacă e o dolină iar Domnu Cornel ne spune că suntem de fapt pe fundul unei foste peşteri al cărei tavan s-a prăbuşit, aceasta fiind şi explicaţia grohotişului. Într-adevăr, deschiderea semicirculară seamănă foarte mult cu un amfiteatru. Încercăm să înţelegem pereţii şi ne dăm seama că sunt practic brăzdaţi de trasee de căţărare. Ajungem la refugiu, locul în care băieţii amenajaseră manşa pentru Alex. Ei dormiseră acolo iar acum curăţau traseele de smocurile de iarbă şi alte răutăţi. Prima dată îl cunoaştem pe Dan, prietenul băieţilor, apoi pe Florin. Raul este încă pe stâncă, fixează corzile.

Fără prea multe introduceri Alex este legat în coardă de către Dan şi Domnu Cornel îi pune pe cap o cască roşie. Dacă te caţeri, probabil îţi aminteşti prima ta zi lângă un perete, prima cască pe care ai purtat-o, primul om care ţi-a arătat nodul „8 prin urmărire„. Suntem siguri că şi acăsenii vor ţine minte acest lucru toată viaţa lor. 🙂

Domnu Cornel îl filează pe Alex, Dan urcă pe stâncă să-i explice câteva noţiuni de bază. Alex începe să caţere, mie-mi mai că-mi tremură genunchii… Aşa-s io mai emotiv, na, tu n-ai fi? 🙂

Vlad urcă bine, nu pare să se teamă, dar toţi sunt de acord că nu ştie la ce înălţime a ajuns.

În urcare ne spune că a găsit o mămăruţă şi că aceasta e femelă, că ştie el după culoare. Ajunge într-o fisură mare în care intră cu totul. Domnu Cornel, care ştie bine traseele şi comportamentul începătorilor, îl admonestează:

„Ce faci mă? Te-ascunzi în fisură? DE MINE?”

Râde şi Vlad iţindu-i capul cu casca roşie. Nu mai vrea să urce, zice că nu poate. Domnu Cornel îi strigă mai bine să zică că nu vrea că altfel Dumnealui îi demonstrează că poate iar Dan ne spune că începătorii se afundă în fisuri pentru că acolo se simt în siguranţă şi n-ar mai vrea  să iasă din ele. Ajunge, oricum, aşa că învăţăm să coborâm. Domnu Cornel îl învaţă să se lase pe spate şi să dea din mâini „ca fluturaşu”. Asta îl distrează grozav pe Alex care coboară deci flutureşte. 🙂

Vlad este îndemnat de toată lumea la o nouă rundă, repetă urcarea şi se ascunde din nou în fisură distrându-se grozav. Dan, care era pe stâncă, se balansează până la Vlad să-i spună că îl vede unde se ascunde, aşa că distracţia devine maximă pe toată plaja de altitudine. 🙂

Mai coborâm în fluturaş şi apoi mai exersăm nodul 8 cu urmărire. Ne simţim bine, Dan s-a zgâriat, Vlad s-a zgâriat deci se fac „prieteni de zgârietură”.

Pozăm un şoim superb. Domnu Cornel ne spune că e Falco Peregrinus şi că mai sunt vreo două familii în rezervaţie. Ne pregătim să plecăm într-o plimbare deasupra peretelui. Ne luăm fascinaţi după Domnu Cornel, învăţăm să distingem locurile unde a dormit căprioara noaptea trecută, studiem o pleiadă de plante si flori: limba ciutei, orhidee salbatice, diverse ferigi şi câte şi mai câte. Vlad e câştigat deja, stă mereu pe lângă Domnu Cornel să nu-i scape o vorbă.

Ajungem pe un drum roman. Discutăm despre civilizaţia lor, eu fiind fascinat de romani. Domnu Cornel e de acord că erau ok romanii dar dânsul este la rândul său fascinat de neolitic. Ne vorbeşte despre vasele neolitice, despre imensul sat neolitic de pe malul Mureşului.

Vedem Poiana Ruscă, munţi pe care Vlad îi asociază cu cursa de MTB de la Valea lui Liman. Ajungem la un grohotiş mai abrupt unde Domnu Cornel găseşte un ciob neolitic numai bun pentru a demonstra ceea ce ne spusese mai devreme. Ne vorbeşte din nou despre satul neolitic, cum stăteau agricultorii pe malul râului, cum păstorii şi vânătorii urcau până aici şi se adăposteau în peşteri.

Domnu Cornel vede o viperă cu corn, Dumnealui era oricum aproape convins că vom întâlni azi una. Ne opreşte pe toţi, ne spune să nu facem mişcări bruşte şi-l cheamă pe Vlad să vadă şarpele. E un exemplar frumos care, după o vreme, se ascunde plictisit sub o piatră. Vlad învaţă care şerpi sunt veninoşi şi află că în ţara noastră numai de vipere trebuie să ne temem, restul fiind şerpi cu pupila rotundă.

Mai urcăm, nu mult, şi ajungem la peştera Budureţu Mare.

În peşteră alte şi alte poveşti minunate. Suntem purtaţi să vedem ferestrele peşterii, învăţăm că anumite porţiuni sunt umede pe jos pentru că sub ele, probabil, sunt alte galerii şi circulă aerul… E greu să povesteşti pe un site tot ce-ţi poate spune ţie Domnu Cornel. Aflăm legenda peşterii. Se spune că în peştera Budureţ statea ascuns însuşi Diavolul, care la un moment dat a fost alungat şi izbit de tavanul de la intrarea în peşteră unde trupul imprimat al acestuia mai dăinuie şi azi. Pozăm deci urma Diavolului…

Rătăcim plăcut prin pădure şi nu ştim de ce anume să fim mai încântaţi? De căţărare? De peşteră? De rezervaţie? Sau poate pur şi simplu de acest om extraordinar, cum n-am mai întâlnit, Cornel Alexandru – custodele rezervaţiei Măgurile Băiţei?

Ajungem „La Colţişor”, un loc de unde se vede toată valea şi unde ascultăm şi urmărim parcă aievea traseul răsculaţilor lui Horea, apoi drumul armatelor lui Avram Iancu. Ni se vorbeşte despre satul Ormindea, leagăn de istorie, despre Iulia Moldovan – femeia mult iubită de Iancu Avram care era şi înaintaşă a lui Petru-Groza. Ni se arată locul din Băiţa unde era cârciuma în care Iancu nu dispreţuia un pahar de vin. În locul „La Colţişor” este o cruce grea, de granit. Se distinge greu ce scrie pe ea, dar Domnu Cornel ne spune că e ridicată prin 1768 în memoria străjerului român Hobonik care a fost ucis mişeleşte de către unguri. Aflăm că mai jos există şi o peşteră care poartă numele bietului străjer.

Coborâm acum spre nişte poieni, prin pădure. Vlad alunecă mereu pe frunze şi pământ. Domnu Cornel îl învaţă să coboare pantele abrupte. Încearcă ei doi, împreună, apoi discutăm despre echipament de munte, apoi despre alimentaţie şi hidratare, despre carierele de piatră şi interesele politice locale care distrug totul, peste tot.

N-am ştiut când am ajuns acasă la Domnu Cornel, unde lăsasem maşinile. Mai stăm în curte, la o poveste, mai vorbim despre copii, despre educaţia lor, despre cât de bine este să-i ajuţi să iubească natura.

Ne hotărâm cu greu să plecăm… Ne urcăm în maşini, mulţumim şi ne dorim mult de tot să revenim. Domnu Cornel îi promite lui Vlad că data viitoare se vor căţăra împreună, într-un loc cu totul special… 🙂

Mai multe cuvinte nu avem cum să mai spunem azi. Mulţumim Domnului Cornel Alexandru. Mulţumim Dan, Florin şi Raul. Mulţumim Manu şi Horea.

Pozopovestea se găseşte pe pagina noastră de pe picasa.

Pupici,

Acăsenii, Manu şi Horea

2 Comments

  1. O tura minunata cu oameni minunati !
    Si noi multumim pentru o asa zi frumoasa !
    De abia asteptam sa invitam acasenii la primul ham, prima casca, prima urcare in perete a lui Horea si sa dea Dumnezeu sa fim sanatosi cu totii sa ajungem sa ne fileze Vlad cu Horea impreuna si sa strige la noi „Haideti baaaa mosulicilor !!” :))

Comments are closed.