…crescându-l pe Vlad

N-are nici un scop postarea asta decât explorarea universului copiilor.

Sunt doişpe ani jumate de când Dom’ Vladu a venit să ne bucure inimile cu prezenţa lui… Au trecut uşor anii ăştia, plini de griji şi de bucurii, viaţă, na, ce să zici altfel. Zilele trecute am avut un fel de schimb de experienţă, dacă vrei să-i zici aşa, relativ la felul în care funcţionează mintea unui copil şi m-am gândit să-ţi povestesc atât acea întâmplare, că mi-a plăcut mult, cât şi din experienţa mea mai recentă sau mai veche.

Răzvan este tatăl unei fetiţe minunate, Ana, care practică karate Shito Ryu şi este multiplă medaliată la campionate naţionale şi europene, ultima experienţă de gen e povestită fain de tatăl ei aici: http://deetzescoo.blogspot.ro/2015/06/campionatul-european-de-karate-shito.html.

După ce Vlad a ieşit pe podium la Geiger, Răzvan are o discuţie cu Ana pe care mi-o relatează aşa:

Ana: -Tata, Cristi i-a cumpărat lui Vlad cursieră?
Răzvan: – Nu știu. De ce întrebi? Ai văzut cumva vreo poză pe Facebook?
Ana: – Nu. Dar știi tu discuția aia a lor… și acum că Vlad a luat locul 1… Mai știi cum te-am făcut să-mi iei laptopul…

Răzvan pune titlu discuţiei: “How the mind of a child works” şi râdem cu lacrimi…

Deştepţi ăştia mici, ştii? Ei ştiu şi înţeleg multe lucruri cel puţin la fel ca tine, doar că pe alte căi pe care uneori nu le bănuieşti. Unul dintre cele mai faine lucruri pe care îl descoperi la copii, este că ei gândesc în imagini.

Cititul nu e natural la ei, nici buchisitul de capitole la şcoală, nici analizele despre Fefeleaga învăţate aiurea pe de rost şi nici teoriile pe care le administrăm când le facem morală că şi-au dat cu ketchup pe tricou.

Mergând mult cu Vladu pe munţi, am învăţat că poţi determina un copil să înţeleagă un lucru (munte, casă, maşină, cascadă, căţărare, paraşutare, iubire) dacă reuşeşti să-l faci să vizualizeze cât mai mult. Spre exemplu, Ana lui Răzvan, punea imaginea podiumului în balanţă cu dorinţa ei, dar făcea asta vizual, involuntar, instinctual, ştii?

Revin la ideea lui Răzvan de explorare a minţii copiluilui: lui Vlad îi plac Nino Schurter şi Danny Hart. În 2011, Danny Hart a făcut o cursă fenomenală pentru Campionatul Mondial la Champery. Comentatorul, un conaţional al său, a făcut istorie pierzându-şi vocea de entuziasm la un moment dat, stai să-ţi pun filmuleţul mai jos, că-i printre favoritele lui Vlad…

La minutul 1.00 Danny care coborâse mai bine decât toată lumea, derapează într-o curbă strânsă, fără să cadă.

-Danny, stay on your bike!

…urlă comentatorul din toţi plămânii. Omul trebuia doar să mai stea pe biclă, să nu cadă, ca să fie câştigător. Acuma, ce are Danny Hart cu Vlad? Nimic prietene, e doar o punte prin care ating noţiunea de vizualizare.

La Geiger, Vlad a plecat din linia doi, a fost greu să depăşească, fiind înghesuială, până pe urcare, unde a avut un pic de loc şi a sprintat depăşind câţiva copii. În dreptul liniei de finiş a ajuns în fruntea cursei apoi a făcut cea mai rapidă tură a sa punând 12 secunde între el şi locul doi.

La intrarea în tura trei, din cele patru, trebuia să găsesc o modalitate de-ai spune că oricum nu va mai fi ajuns şi că e ok să fie mai prudent, mai ales că ploua şi pe asfaltul ud au fost câteva căzături.

Acuma, în timpul cursei, e dificil să dai sfaturi… Poţi să dai, dar omul ăla n-are computerul pornit să-ţi proceseze ţie cuvintele, aşa că-i strig ceva vizual:

-Danny Hart! Stay on your bike!

… adică “Aminteşte-ţi de Danny Hart, ai câştigat, mergi cât poţi de tare dar la limita prudenţei, nu mai risca…”.

A fost ceva natural şi chiar eram curios dacă vizualizează mesajul care nu putea fi exprimat în puţine cuvinte şi mai ales cum?. La final Vlad mi-a spus că atunci când am strigat, a văzut în faţa ochilor derapajul lui Hart şi a redus instinctual viteza, scoţând apoi două ture aproape constante, mai lent, cum vezi în poza de mai sus. Desigur, în ochii celor care m-au auzit păream probabil un idiot, neînţelegând ce naiba vreau… riscurile tăticismului…  🙂

Copiii vizualizează. Când avea 6 ani am mers cu Vlad de la Râmeţ la Sălciua, (am povestit aici). A trebuit să trecem prin apă şi atunci Cheile Râmeţului au fost botezate “Muntele Acvariu”. Urcarea pe Lespezi şi pe Călţun a adus Făgăraşului numele de “Muntele Greoiu”, iar Cindrelul a fost “Muntele Clătitelor”, după clătitele cu dulceaţă de rododendron de la Cânaia. Şi multe altele.

Mintea copiilor e un univers frumos, pe care-mi place să-l explorez şi înţeleg, pentru că dacă-l pricepi cât de cât, poţi să-i comunici copilului idei destul de uşor. Spre exemplu, unul din principiile după care mă ghidez, ţi-am mai spus de-a lungul anilor, este că îl învăţ să nu se întreacă cu nimeni. Singura entitate cu care se poate întrece este el însuşi!

Copilul, cred eu, ar trebui să vizualizeze cumva propria sa existenţă, altfel n-o poate influenţa el însuşi şi rămâne dependent de tine, ştii? El nu va avea răspunsuri dacă nu i le dai TU şi asta nu e bine, e ok să-i arăţi o cale de-a şi le procura din afară, din lumea înconjurătoare în care dealtfel va trebui să trăiască, tu mulţumindu-te să-i asiguri discret securitatea, iar în cazul povestit de la Geiger, l-am trimis pe Vlad în lumea lui Danny Hart să-şi ia singur un răspuns, că era mai uşor decât să i-l impun eu.

Dacă câştigă îi spun “bine mă!”, dacă pierde nu-i spun nici că el a fost mai slab, nici că alt copil a fost mai bun decât el, ci doar că dacă se antrenează un pic mai mult poate fi pe primul loc.

Dacă-i spui “Atââât, le-ai dat tu o lecţie” sau “Mamă ce le-ai tras-o”, copilul îşi va pierde mai devreme sau mai târziu motivaţia, pentru că el se vizualizează suficient de bun şi capătă dispreţ pentru ceilalţi concurenţi, când el ar trebui să se vadă pe sine un produs suficient de cizelat, dar perfectibil, indiferent de cei din jur pentru care ar trebui să aibă numai respect.

Aşa cred că se invaţă sportivitatea, generozitatea şi respectul în sport. Şi mai cred că în copii există implementat nativ bunul simţ şi generozitatea şi că noi îi deturnăm de la ce e frumos în ei, modificându-i după chipul, asemănarea, experienţele şi temerile noastre.

Atât! Mi-am zis să mai vorbim şi despre copii, nu doar de bicle.

2 Comments

  1. Foarte frumos ai explicat, totul e logic, 100% de acord.

    Cum procedezi cand mai face greseli dar nu e in concursuri? Eu mai strig la el cand face greseli elementare sau cand e neatent. Dar si cand vad ca da totul din el, atunci avem noi niste semne si incurajari numai de noi intelese. Luna viitoare al meu Vladut face 11 ani.

    • Una din problemele lui Vlad, spre exemplu, e orgoliul.

      El nu recunoaste in ruptul capului cand ii e frica… N-o las asa si incerc sa fiu ferm, aratandu-i cumva ca frica e ceva firesc, ca si mie imi este si ca nu e nevoie sa inventeze scuze ca s-o ascunda ! Uneori chiar mai cad, ca sa stie ca nu se pateste nimic din asta, daca ma intelegi…

      Se vede aici de la minutul 1.45…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *