Tura Curetului

Duminică, 12.05.2013, după ce cu o zi înainte bătuserăm deja urcările Iezerului, am decis să atacăm urcarea de pe Valea Ouălor, cheie de boltă pentru mountain-bikerii de Trascău.

Am mers în Trascău deci, cam așa:

Ighiu – Ighiel – Valea Ouălor – Dealu Dadului – vf.Curetului – Dealu Stânii – Dealu Pleșii – Dealu Ighiului – Ighiu

Aventură frate! Asta da aventură!

O să vezi în pozopoveste, am plecat de pe locul târgului de animale din Ighiu. Am plecat de acolo ca să putem studia creasta de pe care vom coborî de pe vf.Curetului, care era ținta de azi.

„Ținta” e un fel de-a spune, pentru că în realitate obiectivele îs întotdeauna mai multe, cum ar fi urcarea pe Valea Ouălor. În fine, de la Ighiu o luăm în sus și ne tot amintim ture din zonă… Pe stânga, înainte de Ighiel, pozăm niște căpițe faine, care-i plac Vladului.

No, pedalăm la deal pe Valea Ighielului, servind alte porții de praf de la mașinile din zonă. Din fericire, această tură închide pentru noi Valea Ighielului, așa că facem cumva cei 8 km până la intersecția cu Valea Ouălor.

Pe Valea Ouălor urcăm uneori greu, sunt rampe de 18% în căteva locuri, deci urcăm lent dar nu punem piciorul jos. Cică e rușine! 🙂

Urcarea e relativ constantă și merită s-o faci cel puțin o dată în viață. Acuma, noi știam Valea Ouălor din tura de ieri,  am coborât pe ea, dar acum pare mult, mult mai lungă. Aproape de vârf, Vladu admiră spectacolul de nori. Întreaga tură dealtfel a fost un spectacol de nori, care s-a lăsat până la urmă chiar cu furtună.

Leoarcă de transpirație ajungem să vedem Dealu Dadului, lucru care ne bucură nespus, că știam că acolo e vârful.

Cum ajungem la Dealu Dadului facem dreapta și deschiderea te lasă fără suflare… vf.Fabian și Piatra Craivii stau parcă la o masă, la sfat.

De-aici avem un pic de aventură. Ajunși noi lângă vf.Curetului, se face o intersecție de drumuri, unul in dreapta peste vârf, altul în stînga spre Valea Țelnei. Drumul spre valea Țelnei se ramifică și el la dreapta cu un drum evident proaspăt făcut, care părea să ducă tot pe creasta cu Dealu Stânii.

O luăm deci pe acel drum, cu încrederea că am descoperit America. Drumul tot mai bun, culmea, ocolește în coborâre vf.Curetului și… ce să vezi? Se oprește pur și simplu în pădure! Zbrang!

No… țapă! Vedem drumul pe care trebuia să mergem după proiect ceva mai sus, cam la 200 de m. Eh, deci prețul pe care îl plătești dacă vrei să fi creativ la fața locului, măsoară cam 200 m de puskbike. Fraieeeeri! 🙂

Mai jos e vf.Curetului, pleșuv și rotunjit, nu-l poți confunda.

Când ajungem în fine pe drumul cel bun, norul de ploaie de deasupra vârfului începe să dea semne de nervozitate producând și ceva zgomote.

Abia atunci m-am speriat!

Eram extrem de aproape de vârf, norul mormăia a tunet, drumul era într-o coborâre tehnică periculoasă, în dreapta cu hău, recte Valea Ouălor. Vlad vrea să-și dea drumul mai tare, eu sunt tătic și cel puțin teoretic trebuie să-mi păstrez cumpătul, deci?

Drumul e pietros, iar Vladu are din ce în ce mai mult curaj, curaj care-i depășește deseori abilitățile practice de a se da cu bicla. Românește, se avântă să facă ce nu știe. Ce să fac? Furtuna mă mână din urmă, până în Ighiu mai sunt 9 km, în dreapta-i o goapă imensă, iar eu sunt cu copilu’ de 10 ani pe vf.Curetului, unde-a-nțărcat mutu iapa…

Hotărăsc să fac ritmul pe coborâre și-i zic Vladului să nu mă depășească orice-ar fi. Cobor paradoxal, potrivit de repede și suficient de încet cu Vladu în stânga, aproape umăr la umăr.

-Derapez!, zice Vladu…

-Dă-te-n spate pe șa și frânează fața, lasa-te greu în pedale…

…natura își făcea treaba, nu fulgera, dar tunetele păreau tot mai amenințătoare. Era înșelător, pentru că lunca Mureșului era în soare, ba parcă și Craivii era scăldată în raze, dar în spatele nostru norul venea ca un căpcăun…

Cobor încet, cu Vlad în stânga și… mă rog! Altceva n-am ce face, că acolo nu putem rămâne. Frâna față îmi scârție a metal…

„Ai plăcuțe de frână la tine?”

„N-am!”, îmi răspund singur.

Mă liniștesc puțin când întâlnim drumul pe care am urcat din Țelna pe Valea Văilor în tura noastră „Cercul Interior”. Acolo, cu tot stresul, apuc să pozez vf.Sfredelașu.

De pe Dealu Stânii ne dăm drumul din ce în ce mai tare. Merg la două bicle în fața Vladului ca să pot frâna dacă e ceva ce nu sunt eu sigur că poate face el… Repede, mai repede, în dreapta nu mai e hău…

Vladu mă ajunge și coborâm cot la cot, Doamne ce senzație incredibilă… Pedalezi, tu cu fiul tău, sari șanțuri, nu mari, nu de speriat, îți dai drumul în câte un mic drop, nu impresionant, stropești în toate părțile trecând câte-un pârâu, lucruri nu neapărat periculoase, dar fascinante… Tu și fiul tău. Doi! Și biclele. Muntele! Furtuna!

Deseori mă gândesc că trăiesc cu Vlad momente unice, irepetabile și uite, fix acum în anii ăștia, doi-trei câți or fi am socotit eu că-i fain să fim împreună, așa am simțit și simt și de-aia nu mă risipesc în nimic altceva în timpul meu liber. Mai târziu, probabil eu o să pot mai puțin, nu mai sunt chiar tânăr sau poate el va avea alte preocupări ori… pur și simplu n-o să mai aibă chef, cine știe, dar acum, aceste aventuri, acest destin în doi, un an-doi, cât o ține, consider că-s momente pe care n-aș fi vrut în ruptul capului să le ratez așa că îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trăiesc aceste clipe, e și rațiunea de-a fi a acestui site, printre altele, știi tu: „…din noi doi va rămâne-o poveste…”

Ajungem în locul unde am putea coborî în Țelna, dar mergem pe proiect înainte, deja picură, mai avem 4 km.

Dacă plouă ne-am ars (mă rog…udat!), suntem deja pe piemont, solul e lutos, o s-ajungem la mașină la Doamne-așteaptă și cu roțile blocate de noroi…

-Dă-i drumul cât te lasă pe tine inimuța!, îi spun Vladului, iar el abia așteaptă să facă asta.

O scurtă privire înapoi îmi arată vf.Curetului înconjurat de fulgere…

„Mulțumesc Doamne”, am vreme să gândesc…

Coborâm iute, ne-apropiem, liniștea dinaintea furtunii e tulburată numai de scârțâitul metalic al frânei mele față, „Numa’ să nu mi se ducă pistonașele”, îmi zic și las maneta. Gândesc amuzat că așa o fi apărut downhill-ul, ca sport, și-o fi luat vreunu’ ceva frâne de firmă și nu trăgea de ele să nu se strice… 🙂

Am ajuns în șoseaua dintre Ighiu și Țelna exact când ploaia a început să cadă cu o răpăială agresivă și drumul e inundat în 3 minute de 5 cm de apă pe înălțime, un mic râu.

În Ighiu, la intersecția drumului spre Țelna cu drumul spre Ighiel, opresc să las o mașină să treacă. Vladu, cuprins de mania vitezei pe ploaie nu aude când îi strig din toți plămânii

-MAȘINĂĂĂ !!!

…și intră direct pe drum, în fața acesteia. Omul claxonează, pune frănă, probabil ne înjură meritat. Până la urmă e totul ok.

Iartă-ne omule! Mulțumesc Doamne! A câta oară azi?

Apoi am ajuns la mașină!

A propos de rugat, pe mașină discut cu Vlad… îi spun că m-am rugat la Dumnezeu pe Curetului să nu ne prindă ploaia acolo ci mai jos. El e nemulțumit, cică și el s-a rugat dar să nu vină furtuna deloc. Din context rezultă că eu n-am făcut ceva bine, mai bine-l lăsam pe el.

Zâmbim. Am descoperit scurtătura din Șard.

Pozopovestea dacă dorești s-o vezi se găsește la noi pe Picasa.

Dacă îți plac acăsenii și vrei să te ții informat, poți da like paginii noastră de Facebook: https://www.facebook.com/acasenii.ro

Trăiește intens! 🙂
Acăsenii

NOTĂ: Track-ul a fost înregistrat cu un GPS Garmin Etrex Vista HCx și are strict rol de documentare, nu îți recomand să mergi după el cu bicicleta și nici nu sunt responsabil dacă o vei face și pătești ceva!

Save

3 Comments


  1. Deseori mă gândesc că trăiesc cu Vlad momente unice, irepetabile și uite, fix acum în anii ăștia, doi-trei câți or fi am socotit eu că-i fain să fim împreună, așa am simțit și simt și de-aia nu mă risipesc în nimic altceva în timpul meu liber. Mai târziu, probabil eu o să pot mai puțin, nu mai sunt chiar tânăr sau poate el va avea alte preocupări ori… pur și simplu n-o să mai aibă chef, cine știe, dar acum, aceste aventuri, acest destin în doi, un an-doi, cât o ține, consider că-s momente pe care n-aș fi vrut în ruptul capului să le ratez așa că îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să trăiesc aceste clipe, e și rațiunea de-a fi a acestui site, printre altele, știi tu: “…din noi doi va rămâne-o poveste…”…

    Asta marturisire din suflet… In mare, si eu gandesc la fel la relatia cu Ana mea… Dar cu siguranta nu as fi putut sa o exprim asa SUBLIM cum ai facut-o tu…

  2. Pingback: Ciclo Cimec Cluj | Alex Imreh

  3. Pingback: Ciclo Cimec – Trascău.Ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *