e-Oria – 7 August

07.08.2009

6.30. Mă trezesc dintr-o dată ca-n zilele alea în care trăbă să faci neapărat ceva anume şi ţi-e teamă c-ai întârziat. Mă ridic în capul oaselor şi mă uit spre geam. Aburit de jumătate, în partea de sus e plin de stropi. Îmi iau bocancii, vizitez ceea ce cabaniera numea „toaleta” şi ies pe terasă. Mai multă lume e la spălat la lac. Trag o spălătură rapidă.

6.40. În dormitor îmi pregătesc rucsacul. Bucureşteanca doarme lângă geam în patul de sus. Se trezeşte şi cu ochii cârpiţi de somn îmi zice „la mulţi ani”. Îi zâmbesc şi-i mulţumesc frumos. Mi-e drag de ei şi-mi place cum au ales să-şi trăiască viaţa.

6.45. Se trezeşte Mărgineanu. Zice că e ok să plecăm când vreau eu. Îi zic că aş mânca ceva de la cabană. Ea nu vrea să mănânce, zice că pleacă aşa.

6.58. Sunt în sala de mese în faţa unei omlete din două ouă care împreună cu două felii de pâine costă 10 RON.

7.10. Mă întâlnesc cu Mărgineanu pe terasă. E gata. Câţiva stau pe treptele cabanei la o ţigară. E ceaţă, practic plafon de nori. Şaua Podragului nu se vede. Zicem salut şi plecăm în forţă, în stilul Mărgineanu. Mergem prin ceaţă. Când umbli prin ceaţă timpul îţi pare că trece mai iute. Ajungem în Şaua Podragului la 8 fix.

8.00. Şaua Podragului. Am ajuns aici de la cabană în exact 45 de minute. În şa, indicatorul de trei ore jumate până pe Viştea. Facem stânga şi ne punem la drum pe curba de nivel.

8.56. Mergem şi mergem, nimic care să ne ajute să ştim unde suntem. Drumul nu e greu, mereu curbe de nivel, mici urcuşuri, mici coborâşuri.  Ştiu că trebuie să lăsăm în stânga Podu Giurgiului, Corabia, Ucea Mare, Ucişoara dar Mărgineanu mă asigură că atunci când vom fi pe Viştea o să ştim pentru că e singurul urcuş semnificativ de azi.

9.17. Mărgineanu trage tare pe curba de nivel prin ceaţă. Nu mă prea ţin de ea pentru că e tare antrenată. O clipă mă întreb dacă are plămâni sau ceva artificial, că nici când se odihneşte n-am văzut-o să respire greu. La mine e mai complicado, Phillip Morris şi Marlboro îşi spun cuvântul… Ceaţă. Curbe de nivel şi ceaţă. Îmi spun că mai avem cam două ore, deci poate avem noroc şi se risipeşte ceaţa.

10.23. Suntem pe un urcuş al naibii de dur. Mărgineanu se opreşte şi-mi zice că suntem pe Viştea. Urcăm în tăcere, ea prima, ca acceleratu’, eu cum pot… După ce urc o vreme zăresc prin ceaţă un indicator de marcaj. Ştiu c-am ajuns. Am facut-o, fir-ar ea a naibii să fie de treabă.

AM FĂCUT-OOOOO BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!

10.31. Suntem pe Viştea!!!!!! Ne uităm la ceas şi nu ne vine să credem: două ore jumate. Super-tare Mărgineanu.

Super-tare, super-tare da’ io tre să-mi trag sufletul. Toate sunt ude pe mine de transpiraţie. Sprijinim rucsacii de Viştea, mai sunt câţiva rucsaci acolo. Ne dăm seama că e destulă populaţie pe Moldovean. Facem poze cu Viştea şi mai stăm să bem apă. De pe Moldovean apar trei drumeţi, un tip cu barbă şi două fete. Îl recunoaştem pe tip, am stat de vorbă la Podragu. Se miră că i-am ajuns că ei au plecat la 5.40 de la cabană. Stăm un pic de poveşti. Coboară şi ei pe Valea Viştei şi ne spun că ei pleacă că oricum o să-i ajungem. O luăm spre Moldovean, mergem 10 minute şi iată-ne aproape. Mărgineanu e deja pe vârf când o iau şi eu pe poteca spre cruci.

10.56. Suntem pe Moldovan. Pe vârf un grup destul de mare, vreo 6 inşi cred. Ei merg spre Bâlea şi fiind atât de ceaţă vor doar să ajungă la Podragu. Le facem poză de grup la toţi. Ne fac şi ei nouă. Ei pleacă, noi mai citim plăcuţele.

Mărgineanu scoate o cutie de Ursus. Începe să picure, e ceaţă şi plouă, e ziua mea de naştere iar eu beau Ursus c-o poliţistă necunoscută undeva… deasupra tuturor celor din Românica. Îi mulţumesc Mădălinii de lamulţăneală, îi mulţumesc şi că a venit cu mine să nu cad naibii singur p-aci. Îmi spune iar cât de naşpa e drumul la coborâre. Naşpa şi lung.

11.00. Pozez mult dorita plăcuţă cu citatul din Blaga:

„Opreşte Doamne clipa…”.

Mdah…

„N-o să-l oprească… nici dacă-l rogi…”, îmi zic.

Terminăm berea şi-o luăm spre Viştea unde ne întâlnim cu grupul de pe Moldovean care face pauză de masă. Mai stăm de-o poveste cu ei până ne luăm rucsacii. Este semnal. Mă gândesc la acăseni şi îl sun pe Domnu Vlad care  a fost pe la Cluj cu unchiul său la pescuit. E încântat. Mă întreabă dacă am urcat muntele ăla maaaaaaare… L-am urcat! Poate să vină şi el aici? Poate, dar peste vreun an-doi, după ce ne mai antrenăm prin Trascău. Gata. A fugit şi semnalu’ odată cu prima răpăială de ploaie. Coborâm în Portiţa Viştei.

12.30. Ajungem la indicatorul spre Victoria care ne zice că avem vreo 6 ore şi 9 km până acolo. Shit. Asta înseamnă 8 ore de mers. Mărgineanu îmi spune că anul trecut a ajuns tot cam aşa, pe la 19 în Victoria.

13.05. Coborâm de o oră. Am trecut porţiunea cu grohotiş apoi o porţiune bolovănoasă şi am ajuns la o zonă ierboasă,  rezonabilă.

Flâk-flâk, îmi sună apa în bocanci. Nu e rece şi chiar îmi place să merg aşa ud prin ploaie, Mărgineanu în schimb e deranjată rău. Nu-i place ploaia, nu-i place coborârea şi repetă mereu că ar da orice să mai urce ceva, merge repede, grăbită şi mă ţin greu după ea. Apa curge ca un pârâiaş continuu peste iarbă şi cad. Cad şi a doua oară. Înjur urât de tot, mă întreb ce pana mea am de tot cad. Mărgineanu zice  că-i de la bocanci, că a observat ea că noi avem vibram mai dur şi alunecă mai tare pe umezeală.

Prin zona ierboasă ne întâlnim cu bărbosul şi cele două fete de pe Viştea. Tipu’ zice că se aştepta să-i ajungem. Doamne, avem o viteză de-mi ies plămânii din piept. O fi voinţa un act mental dar cad din nou. De data asta suntem pe nişte bolovani mari. Cad pe spate, pe rucsac iar acesta se cufundă într-un spaţiu dintre bolovani. Nu m-am lovit dar nu mă pot ridica.

Ca să puteţi să vă imaginaţi scena trebe musai să vă imaginaţi o broască ţestoasă pe care o întorci pe carapace. Stau pe rucsac şi nu mă pot ridica. Picioarele nu-mi sunt de folos, din mâini dau degeaba. Încerc de trei ori… pauză. Mărgineanu se opreşte ceva mai încolo, se întoarce şi se uită la mine mirată că nu mă ridic.

„Să ştii că mai avem ceva de mers până în Victoria…”, îmi spune liniştit.

Mă avânt cumva înspre cer, nu ştiu cum… E eficient. Rucsacul iese dintre stânci şi mă pot ridica. E ziua mea şi merg prin ploaie ud la picioare cu bocancii flâşâind sub mine… E exact felul în care am visat eu o zi de trekking, n-am mai fost aşa din copilărie şi mi-e bine.

Trecem peste o zonă în care bolovănişul este strâns grămadă. Mărgineanu mă „linişteşte”:

„Aici a fost viitură. Cred c-aici au murit ăia acum două săptămâni…”

Mdah… Bine c-am fost pe Moldovean.

13.35. Intrăm în pădure. Pe versantul drept se vede o cascadă superbă. Mai jos valea e din ce în ce mai mare, e firesc.

14.11. Ajungem într-un pasaj în care trebuie să trecem pe buşteni. Încă o dată… n-aş mere în Făgăraş fără beţe… Îs bune din cel puţin 1342 de motive, începând de la protecţia genunchilor până la traversarea pasajelor stâncoase sau a buştenilor. Mai departe dăm peste încă două astfel de pasaje.

14.37. Ultimul dintre pasaje seamănă cu un pod. E tot din buşteni dar sunt mai mulţi, oarecum legaţi şi acoperiţi cu saci contra alunecării. Mărgineanu înjură Salvamont Victoria şi chiar vrea să le facă o vizită când ajungem să le zică ceva. E furioasă rău şi zice că ea crede că intenţionat nu le fac ca să aibă ei ce „salva”. Gândesc o clipă că suntem în Romania, deci e posibil.

15.37. A mai trecut o oră. Partea proastă e că încă plouă. Partea bună e că am ajuns la forestier. Indicatorul arată 9 km până în Victoria.  Ajungem la drumul betonat. Undeva în stânga este o bancă, se cheamă „banca drumeţilor”. Stau puţin pe ea. A stat şi ploaia. Un indicator ne spune că mai sunt 5 km până în Victoria. Asta dacă o luăm la stânga. La dreapta, tot 5 km până la complexul Sâmbăta.

O luăm spre Victoria. Mergem pe drumul ăla până ne ţiuie urechile. Pe drum trec gipane care ne stropesc intenţionat, cu viteze aiuritoare. Îi înjurăm de mamă.

17.15. Victoria. Gata. Am ajuns. S-a terminat. La capătul căii ferate, soarele străluceşte perfid. Am ajuns deci în 5 ore, cu 2-3 ore sub timpul de traseu.

Cam atât.

Pozopovestea aici.

One Comment

  1. Pingback: La mulți ani Crișu « Ariplog – "tot ce scriu, presupun că există"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *