e-Oria – 3 August

03.08.2009

6.23. După cum se ştie am încortat în Şaua Apa Cumpănită. Am dormit buştean, ba chiar am şi visat ceea ce nu s-a mai întâmplat demult. Gluga sacului îmi era pe ochi, trag fermoarul uşor. Mi-e clar că afară e lumină, aud şi ceva zgomote gospodăreşti. Ies afară cu ochii umflaţi de somn. Aripocu pregătea micul dejun!

Luase el cateva pungi de „Adventure Food” şi e încântat nevoie mare. Îmi explică că asta de-o vom mânca are gust de colivă, dar are el şi cu gust de nuş’ce. În plus, la magazin vor primi şi omletă de aventură şi mamă-mamă ce marfă o să fie şi aia. Mă rog…

7.15. Face nişte cicoare instant, ocazia bună să-mi prezinte noul lui mug (cană)  cu capac, care e într-adevăr super-tare. Mâncăm „mâncarea de aventură”, care are exact gust de colivă. Nu-mi place da’ o mănânc să nu se supere. Simt în gură nişte chestii care seamănă cu grâul încolţit. Aripocu’ e încântat şi-mi explică cât de minuţios sunt calculate mâncărurile de aventură, că le iau şi ăi de merg pe Everest, că sunt uşoare, bla-bla. Îl las să vorbească şi mă gândesc cum naiba să fac să mă fofilez de la următoarea porţie. Am hotărât să nu ne grăbim cu plecarea azi (pe la 10 dacă o luăm din loc e bine) aşa că începem să ne strângem uşor lucrurile.

9.58. E aproape 10 şi noi suntem gata. Mergem la izvorul sudic să ne alimentăm cu apă. Între timp, vedem coborând de pe Tătarul un grup, trei fete şi-un băiat. Mă uit uimit că au mers pe vârf, pentru că poteca marcată ocolea Tătarul pe la sud şi drumul era chiar lejer. Ne dăm bună ziua şi ne spun că ei au campat la stâna de sub Chica Fedeleşului şi i-a bătut vântul toată noaptea mai-mai să le rupă beţele de la cort. Omul ne întreabă daca facem creasta. Da! Şi ei. Sugerează să mergem împreună. Le spun că am vrea dar noi suntem bătrâni şi ne mişcăm ca atare. Toţi patru au în jur de 30 de ani. Iau şi ei apă şi pleacă mai departe. Plecăm şi noi. Suim un deal mic, apoi ajungem pe un fel de platou. Se vede Moaşa care ar trebui să rămână în dreapta.

10.30. Mergem printre stâncării şi la un moment dat aud cum Aripocu’ vorbeşte cu cineva. Mă întorc să văd cu cine. E o muiere singură-singurică pe creasta Dealului. Rămân uimit. Muierea suie greu dar în rest mere bine, mult mai bine ca noi.

10.48. Poteca conduce către stânga şi ajungem pe un fel de pisc mai mic şi stâncos pe care se află crucea cuiva. Acolo opriseră şi cei patru cu care ne văzusem deja în Apa Cumpănită. Ne propun iar să merem împreună şi ne conving spunându-ne că două dintre fete merg mai lent. Stăm să bem apă. Vine din urmă şi doamna cu care vorbise Aripocu. O aud pe una din fete minunându-se:

„Bă da’ asta are motor? Ce naiba, că ne întâlnisem aseară cu ea la Turnu Roşu?”

Ajunge, se opreşte şi ea. Mai schimbăm câteva vorbe. O cheamă Monica, e din Bucureşti şi face creasta Făgăraşului singură-singurică din cabană în cabană. Facem toţi nişte ochi cât cepele.

Monica ne povesteşte aventura ei incredibilă de seara. Planul ei era să înnopteze la Turnu Roşu la mănăstire. Ajunge ea acolo şi dă peste un călugăr. Ăla… că nu poate s-o primească că nu-i lasă stareţul, adică popa ăla sărit de v-am zis şi ieri de el. Se roagă asta de călugăr, ală mai tratează cu popa, ăla nu şi nu. Că ea e muiere şi acolo e mănăstire de călugări şi muntele e munte iar biserica e biserică.

Era naşpa că n-avea cum să ajungă în creastă, era 6-7 seara dar se enervează miticana şi o ia în sus.

Mai sus de mănăstire, pe forestier, era un fel de troiţă acoperită şi împrejmuită. Se gândeşte să-şi scoată sacul şi să doarmă acolo, afară. Între timp vine călugăru’ şi-i spune că a mai tratat cu popa ăl dement şi că i-ar fi găsit un loc să doarmă. Pasămi-te se gândise popa că dacă o atacă ursu o să i se ducă vestea de imbecil fără inimă. Monica, orgolioasă, refuză dar cere voie să doarmă afară în troiţă aşa că biata Moni a ascultat înfiorată toată noaptea zgomotele pădurii, că de dormit n-a putut adormi.

Le povestim şi noi cum a decurs slujba de duminică, afirmaţiile şi îndemnurile popii şi ajungem la concluzia unanimă că e dus rău. Mai hotărâm să mergem o vreme împreună, aşa că grupul s-a mărit la 7.

Trecem de Găvanul şi deja se vede bine Şaua Surului. O iau înainte să văd şaua. Mă aşez pe o piatră, zic salut. Cei ce stau mai sus de mine sunt nepoliticoşi şi zic salut în scârbă. Vreo două grupuri numeroase în jurul indicatorului ruginit care spune că până la Lacul Avrig ar mai fi trei ore. Vine şi trupa. Aripocu e vesel, dă şi el salut şi se miră de impoliteţea ălora.

12.01. Şipotul lui Glasie. Ne repezim să bem apa aproape îngheţată. Dragoş se miră că este apă aici…

12.24. Curmătura Roşiilor. Aici ne tragem sufletul oleacă. Mă cam sperie priveliştea Budislavului, îi spun lui Dragoş că o să-mi ia o oră să-l sui. Dragoş face pariu că o să-l terminăm toţi în 30 minute. Urcuşul pe Budislavul mi se pare totuşi un lucru greu. Poteca e pietroasă şi urcă în serpentine care par interminabile. Stânga-dreapta, stânga-dreapta. Ne ajung bursucii neprietenoşi şi ne depăşesc. Sunt tineri, au până-n 25 de ani, suie ca trenu’. Noi urcăm diferit. Dragoş şi Mărgineanu suie de parcă-s cu liftu’, eu abia mă ţin de Monica apoi  Aripocu, Lore, Corina.

13.10. La exact o jumate de oră de la plecarea din şa ajungem pe vârf. Dragoş le face semne fetelor epuizate că e gata, acolo e vârful. De pe Budislavu se vede bine Negoiu. Ne gândim că mâine o să fim acolo dar şi azi mai este de mers. Coborâm Budislavu pe cealaltă parte. Aripocu’ coboară de parcă e teleferic. Rămân în urmă la coborâre, mă doare puţin genunchiul drept, aşa că mă las mai mult pe băţul aferent.

13.45. Portiţa Avrigului. Facem o pauză lângă indicatorul spre lac. Coborârea pare extrem de abruptă şi cred că ne va lua şi ceva timp. Pozăm mult lacul, se vede fain de sus. Cum te uiţi la lac, în dreapta, se vede Ciortea. Mai stăm vreo 10 minute apoi începem coborârea. Ajungem lângă apă într-un final, epuizaţi de coborâre. Scoatem rucsacii şi mâncam care ce avem chef. Lu Aripoc îi e foame tare şi vrea să-şi scoată primusu să-şi facă mâncare de aventură. Îi spun că nu se face aşa ceva pe dealuri şi să-şi aducă mug-u’ să-i dau fructe confiate cu alune, nuci şi migdale. Se lasă greu convins repetând că el are nevoie de energie.

Dragoş şi ai lui îşi fac sandwich-uri. Monica nu mănâncă deloc, ţelul ei de azi este să ajungă la cabana Negoiu prin Şaua Scării.

14.56. Plecăm primii, eu cu Aripocu şi Monica. Dragoş strigă la noi să le ţinem şi lor loc de cort în Şaua Scării. Urcăm o vreme pe curba de nivel spre Şaua Vestică a Gârbovei. La un moment dat, aproape de vârf dăm de-o zonă mai priporoasă. Sunt înfipte ceva corniere în stâncă acolo, se vede că au fost cândva cabluri, dar au dispărut. Monica ne depăşeşte, remarcăm că e bună la cocoţ. Trebuie să ajungă la Negoiu deci nu ne mai aşteaptă.

15.44. Ne îndreptăm spre Scara, ultimul vârf de azi. Începe să plouă uşor. E o ploaie molcomă, Aripocu îşi ia numai geaca dar eu îmi pun pelerina de ploaie. Nu prea facem poze că se udă obiectivele.

16.00. Suntem sub Gârbova şi ne îndreptăm spre Şaua Estică, pe versantul sudic. Se vede Scara, de aici nu pare înspăimântător. Parcurgem şaua şi începem să urcăm. Urcuşul dinspre vest este unul naşpa. Prima dată crezi că vârful este undeva. Urci cu încredere şi zici că-i gata. Când ajungi acolo constaţi că este un mic platou după care urmează alt urcuş cu care păţeşti exact la fel. Nu mai ştiu de câte ori am crezut c-am ajuns. Poate de 4-5 ori. Cred că de-aia-i zice de fapt Scara.

16.42. Aripocu se simte rău, are o stare de greaţă şi un rău general. Încă mai avem de urcat pe Scara şi ne odihnim din ce în ce mai des.

16.55. Am ajuns pe Scara, unde gustul victoriei îl mai înveseleşte puţin pe Aripoc. Facem poze la 2306 m iar Aripocu’ încearcă să determine altitudinea cu aifonu’. Se bucură tare când valoarea e foarte apropiată de realitate.

17.18. Coborâm Scăriţa şi vedem refugiul. În jur sunt deja montate ceva corturi dar se pare că e destulă populaţie care se îndreaptă spre şa. În mod normal ai mai putea merge două-trei ore, dar ploaia şi norii îi opresc pe mulţi. Până să ajungem se mai ridică câteva corturi astfel că ne găsim greu un spaţiu de pus cortu, undeva mai spre sud şi puţin în pantă. Pun cortu repede, că se anunţă furtună.

Aripocu’ are probleme cu cuiele de cort. Sunt din aluminiu dintr-un fel de cornier cam sensibil. Dacă bate în ele se tocesc, a strâmbat deja unul şi nu pare foarte încântat. Îi spun să-şi ia tot de aluminiu dar rotunde. El crede că e mai bine să-şi ia tot cornier dar din oţel.

Când terminăm de încortat ajunge şi Dragoş cu trupa lui. Ne gândim că şi Monica a avut destul timp să ajungă la Negoiu. Ne gândim la ea, că n-avea mâncare în rucsac ca să nu care mult, deci trebuia să ajungă la cabană.

18.40. Mă ascund de ploaie şi fac o ciorbă şi un pireu de teamă să nu-mi dea Aripocu mâncare de aventură. Zama e bună, îmi place şi mă moleşeşte că e fierbinte. Mă bag în sac. Îs rupt de oboseală. Mă gândesc că am mers bine azi, după plan. Adorm.

21.06. Mă trezesc nişte râsete. Nu mai plouă iar Aripocu’ are chef de poveşti cu Dragoş. Ies şi eu. Între timp Aripocu’ a coborât 10 minute la izvor şi mi-a adus şi mie apă în PET. Nu-i mulţumesc dar apreciez mult gestul în sinea mea. Lore şi Cori dorm rupte. Dragoş, Je, Boga şi Mărgineanu degustăm câte o gură de Jack Daniels de la Margineanu respectiv Curvoisier de la Aripoc. Asta ne bine-dispune şi mai stăm la taclale sub clar de lună.

Hotărâm că în ziua următoare să mergem împreună, e o zi grea.

Dorm.

Pozopovestea aici.