e-Oria – 2 August

Precum se  ştie, expediţia s-a desfaşurat şi în onoarea venirii pe lume a bebelului Horea Ignuţa şi în sine n-ar reprezenta mare lucru dacă n-ar fi fost pusă în operă de doi binecunoscuţi sedentari.

01.08.2009

13.37. Aripocu’ mă sună să-i iau un fluier că a uitat să-şi ia din miticime şi el fără fluier nu să suie pă Deal. O tai cu Domnu’ Vlad pe-o căldură teribilă să-i luăm Aripocului fluier. Aiurea… Toate magazinele de sport închid sâmbăta la 14.00, deci nici o şansă. Mergem în piaţă de unde achiziţionăm trei fluiere de plastic care funcţionează relativ rezonabil. Preţul de achiziţie al acestor fluiere a fost de 2 ron bucata, sumă achitată integral de Domnu’ Vlad. Tot domnia-sa a hotărât ce culori trebuie repartizate fiecăruia şi anume: Aripocu roşu, Je verde şi Domnu’ Vlad albastru.

02.08.2009

Dimineaţa mă sună Aripocu’ să-mi zică că a pierdut Dacosul şi că vede el cu ce vine, deocamdată s-a suit într-un autocar de Vâlcea.

10.45. Mă sună Aripocu’ să-mi zică că e în Vâlcea şi aşteaptă un autocar de la Tg. Jiu. Îşi pozează alimentatoru’ solar pe bancheta autocarului şi pare fericit tare…

11.20. Ajung şi eu în Cisnădie. Îl salut pe unchiaşu şi o tai la un minimarket să mai iau una alta. Trec pe lângă vechea biserică săsească, cu zidurile ei înalte de cetate medievală, ziduri care mă fascinează şi acum…

11.58. Aripocu sună că e pe drum de ceva vreme şi că-l poate convinge pe şofer să-l lase la sensul giratoriu Sibiu-Vâlcea-Făgăraş. Mă urc în maşină, pozez florile unchiaşului în trecere şi o iau cu tata către Şelimbăr.

12.12. Aripocu ajunge la sensul girator. L-am aşteptat puţin, nu mai mult de 10 minute, vreme în care am tras cu ochiu’ la Deal, identificând Şaua Apa Cumpănită unde urma să încortăm. Aripocu ne dă un suc rece la sticlă şi plecăm spre Turnu Roşu.

12.45. Parcăm în dreptul mănăstirii. În parcare vreo 20 de maşini, la mănăstire plin de lume.  Ne atrage atenţia în mod deosebit tonul vehement al predicatorului, probabil stareţul însuşi. Vorbeşte despre iubire şi afirmă:

„Iubirea dintre oameni e de la Diavol”.

No drace… Ne uităm tâmpiţi unul la celălalt şi ascultăm mai departe:

„Oamenii trebuie să se ia fără să se iubească, având în minte doar apartenenţa la religia lor. Asta trebuie să fie de ajuns, pentru că iubirea dintre oameni trece oricum.”

Omul se lansează într-o tiradă şi mai vehementă:

„Uitaţi la fetele din ziua de azi, care umblă cu turcaleţi şi-şi fac religia de ruşine”.

Măăă… nu-mi vine să-mi cred urechilor. Mă gândesc că „turcaletele” e până la urmă şi el un om cu sentimente, trairi, emoţii. Ba chiar cu propria lui religie, poate mai strictă şi mai spartană decât a noastră… Mă mai gândesc că Dumnezeu ar fi vrut să ne iubim aproapele, indiferent de religie sau rasă… Mă rog… Chestii tâmpite, umaniste, ce mă mai frământă uneori. Îmi dau seama că popa e puţin dus, lucru care ni se va releva a doua zi, dar despre asta în 3 august.

13.05. Suntem în chioşcul de lângă mănăstire pregătiţi de plecare. Ne luăm pa-pa de la tata şi plecăm cătinel pe forestier care se termină peste exact 20 de minute.

13.24. Ajungem la indicatorul de 2.5 ore până pe Chica Pietrilor. Drumul debutează cu o pantă istovitoare. De sus coboară în şlapi ţigani afinari cu plase pline de afine.  Mai sus întâlnim alţii şi alţii. Cu unii dintre ei Aripocu se bagă în seamă ironic:

„A mai rămas ceva şi pentru noi?”

Ţiganii sesizează sarcasmul şi nu-l agreează. După un urcuş brutal poteca revine la sentimente mai bune. Mergem prin pădure, avem vale în dreapta, deal în stînga. Drumul e chiar plăcut, uneori poteca destul de lată şi se văd şi urme de cai pe ea, deci încă e ok.

14.30. La fix o ora jumate de la plecare ajungem în poiana Fântâna. Indicatorul zice că mai avem 2 ore până pe Chica Pietrelor. Râdem ca demenţii pentru că indicatorul de la capătul forestierului zicea ceva de 2 ore jumate, deci am parcurs un traseu de 30 minute într-o oră şi 30 de minute. În poiană ne schimbăm tricourile şi ne uscăm puţin. Suntem leoarcă. Bem ceva apă, facem poze şi o luam spre stânga, urmând să intrăm iar în pădure.

15.00. Înainte de a intra în pădure întâlnim un grup. Doi bărbaţi, două doamne şi trei copii parcă. Ne întreabă pe unde e drumul, le spunem… Îi întrebăm de unde vin. Vin de la Bâlea. Au venit prima zi de la Bâlea la Şaua Scării unde au dormit la refugiu şi azi au făcut Şaua Scării – Turnu Roşu. O luăm prin pădure. Vale în dreapta, deal în stânga. Mergem aşa o vreme pe o potecă oarecum pietroasă. Valea se aude dinjos cum curge dar noi nu întâlnim încă nici un izvor. E tare cald şi transpirăm amândoi mult. Urcuşul e obositor.

16.00. Începem să ieşim din pădure. Poienile par a fi din ce în ce mai dese dar Chica se vede încă departe. În jur e plin de tufe de afine şi chiar găsim multe şi mari. În stânga se vede pentru prima oară Podişul Transilvan. Îi place şi la Aripoc dar e tare greu să-l scoţi din afiniş.

17.56. Poteca e din ce în ce mai lată până când ajungem la gol. E aproape 18.00 dar am stat mult atât la afine cât şi pe drum. Suntem pe o muchie de unde vedem şi în stânga şi în dreapta. În dreapta, către Valea Oltului e o stână. Nu văd şi nu aud câinii. Pe ciobani îi aud doar fluierând. O iau înainte pentru că văd un indicator de marcaj. Suntem aproape de Şaua Corbului.

18.06. Şaua Corbului la indicatorul de marcaj către Suru. Întâlnim şi primul marcaj bandă roşie. Incredibil!! Fir-ar să fie!! Suntem pe Creasta Făgăraşului !!!! 🙂.  O iau înainte lăsând în dreapta Chica Lacului. Trecem prin şaua „vârfului din mijloc”. În stânga, pe un platou mic, câteva corturi şi vreo doi copii mai mărişori. Spun că sunt din Sebeşu de Sus şi au urcat să stea căteva zile sus. Mă întreabă de unde sunt, unde mă duc… Copii dezgheţaţi. Întreb de apă, ei îmi spun că este ceva mai jos „uitaţi, acolo unde beau vacile alea…”. Nu-mi place ideea… Las în stânga vf. lui Făt. Un pârăiaş ni se pare binevenit. Oprim vreo 20 de minute. Apa e rece de te dor dinţii, cănile se aburesc. Ne dezlipim cu greu de izvor. Fără să ne dăm seama suntem în Apa Cumpănită.

20.33. Soarele se joacă un joc superb cu cerul şi norii.

20.42. Ne-apucăm de pus corturile în şa. Identificăm izvoarele. Cel nordic e secat. Mai dăm ceva ture şeii să vedem ce mai e. Ne extaziem seara privind luminile localităţilor de jos. În depărtare, imens parcă, se văd luminile Sibiului…

21.36. E vremea să mai şi mâncăm. Fac o ciorbă şi apoi pireu. Mâncăm şi ne mai dăm cu părerea de una.. de alta. Aripocu e încântat de cortul lui care seamănă cu o rachetă. Ca să-l necăjesc îi spun că vântul bate din sud iar el şi-a pus invers vârful. Vede şi el da n-are chef să şi-l întoarcă.

22.00. Stau în cort şi citesc la frontală ghidul lui Ovidiu Maniţiu să văd ce avem de făcut mâine. Mă bag în sac. Mai discut căte ceva cu Aripocu prin tendă. Ăsta n-are somn, îi place pe deal dar e şi dependent de semnal. Urcă o treime din Tătarul apoi dealul estic în căutare de semnal. Până la urmă înţeleg că a găsit că întreabă de Lance. Mă gândesc că Lance va fi mândru de tac-su cănd va creşte şi va înţelege. Oare Domnu Vlad o fi de mine? Mă gândesc la Oria. Mulţi munţi o să vadă şi copilu ăla… Mă gândesc succint că fiecare din noi avem ceva de dat fiilor noştri.

23.00. Dorm…

Pozopovestea aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *