benic-mănăstirea râmeț

În 2 aprilie, așa cum am promis, am început sezonul de trekking 2011. Pentru debut, având în vedere necesitatea dezmorțirii oaselor, am ales o tură de MTB.

Astfel, dimpreună cu Domnu’ Vlad, am plecat de pe Valea Gălzii de la intersecția către satele Benic și Cetea.

Drumul spre Cetea e tare frumos mai ales pentru că lipsește traficul auto…

La ieșirea din Cetea spre Cheile Cetii trebuind noi să trecem pârâul, tati lu’ Domnu’ Vlad, adica Je, și-a luat un puternic avânt și a reușit să treacă valea într-o mare de stropi, udându-se desigur din cap până-n picioare spre deliciul și amuzamentul total al coechipierului…

Deși am mai fost acolo greșim drumul luând-o din obișnuință spre Băile Romane. Asta ne-a costat un push-bike absolut ucigaș la deal către drumul ce trece pe lângă chei. Oricum, într-un final ajungem la drumul cel bun.

Mergem cu mare grijă să nu ne scăpăm biclele în vale…

Căutăm cu atenție geocutia pe care Domnu’ Vlad o găsește primul, evident…

Facem ce trebuie ca să putem raporta cutia aici: www.geocaching.com după care, înainte de a pleca, studiem cu atenție o albinuță amețită încă, prima pe care o vedem anul acesta…

Acestea fiind zise o luăm la pedală de-a lungul văii către satul Răicani, care e mai mult un cătun împrăștiat sub Piatra Cetii.  Găsim fără probleme banda roșie care ne va duce spre Fața Pietrii și începem o urcare serioasă când Domnu’ Vlad se pare ca are ceva probleme:

Rezolvăm relativ repede și ne grabim puțin pentru că începe să picure. Fiind experți în această parte a Trascăului ne abatem de la banda roșie și coborâm pe Dealul Florilor, având astfel o frumoasă perspectivă asupra cătunului Fața Pietrii…

Dealul Florilor este un loc minunat pentru cei cărora le place să studieze case și șuri părasite. În afară de tristețea inerentă care te cuprinde în astfel de locuri ai și un sentiment de…. acasă, de casa bunicilor, de căldură sufletească. Domnu’ Vlad resimte toate astea și studiază modalitățile străvechi de depozitare a fânului și a mijloacelor de transport specifice vremurilor…

După alte aventuri, stropi de ploaie și coborâri accentuate ajungem la drumul asfaltat care leagă orașul Teiuș de Mănăstirea Râmeț…

Întreaga pozopoveste se găsește pe pagina noastră de pe Picasa.

Tura este bine desenată mai jos…

Pentru alte chestii de orientare răspundem cu drag pe mail.

Pupici…

Acăsenii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *