În a doua zi de tabără urma să facem cam 30 de km cu 1800 diferență de nivel… 🙂

Aveam încredere cu Ionuț că nu vor fi o problemă pentru noi…

Dimineața am făcut obișnuita ședință tehnică dinainte de tură…

…apoi am mai admirat Saalbach-ul de pe dealul pe care era pensiunea.

Ca și în prima zi, am început cu o urcare, dar de data asta fără mers pe pistă pentru încălzire sau altceva, pur și simplu direct în urcare de 6%.

Cum mergeam noi la deal, liniștiți, cu gândurile noastre, Ionuț zice că el simte cum că ar urma să se încline panta, că nu poate râmâne atât de frumos.

Am râs ce-am râs, dar ne-a dispărut râsul când, într-adevăr, panta a început s-o ia către 13%. Am luat-o ușor, mai vorbind, mai făcând poze, o fost o atmosferă foarte faină și prietenească.

Din când în când, chiar dacă nu știam sigur dacă austiecii fac asta și dacă e legal , am mai contribuit și noi la hidratarea brazilor. 🙂

Au urmat încă vreo 6-7 serpentine, cu înclinarea obișnuită deja de 13%.

Ajungem într-un final pe o creastă și, înspre fericirea tuturor, am terminat urcarea de 10 km cu 1200 m diferență de nivel într-un loc care cred că se numește Schattberg.

Am început coborârea pe un trail de flow, cu pietre și dropuri mai mici.

Pe coborâre ne-am mai oprit la sedințe foto și, mai jos pe coborâre, la un suc.

Ajunși la drum, urmează o nouă urcare, un fel de forestier jumate asfalt, jumate offroad, până într-un vârf, de unde am luat-o pe ultima coborâre, Blue Line.

Stând noi aliniați pentru poze, adică pregătiți în șir indian să coborâm cam la 10 secunde unul de altul pentru ca domnul Adrian Crapciu să ne facă poze, intră în vorbă cu mine un austriac foarte echipat de downhill, care nu avea habar de nici o boabă de engleză…

O gesticulat el, am mai întrebat eu în engleză, dar ce cred eu că voia să zică, din puțina lui engleză și semnele prin care arăta spre genunchii lui, ai mei, dar și spre tabla cu reguli a trailului, este că îs curajos să mă dau pe acolo pe hardtail și fără protecții de genunchi.

Poate că mi-a zis că îs obligatorii protecțiile, dar n-am vrut să mă gândesc la asta, că îs sigur că ne-ar fi spus Robi să ne luăm dacă era așa.

Ajungem în Hackelberg, apoi Saalbach și la cazare.

După ce am ajuns, ne-am schimbat și ne-am pregătit de masă, iar la restaurant de data asta n-am mai încercat niciun sos. 🙂