TNQ 2019 – Rock the Alps – Day 1

Ca după orice seară cu sedință tehnică, cam „știam” deja ce va veni, că Robi ne puse să ne încărcăm track-urile pe GPS…

Dimineața a fost una obișnuită, am mâncat, am verificat presiunile în roți și furci.

Pornim coborând dealul pe care era chaletul în care stam și am început cu vreo 3 km de asfalt pe o pista de bicle.

La un moment dat, ne face Robi semn să facem stânga. Credeam toți că începe ceva ușor, dar drumul a început cu o pantă de 13% media, pantă care apoi s-a transformat în 17%, 18%.

Spre mijloc, panta s-a lăsat mai moale, apoi, înspre vârf am chiar coborât scurt pe un forestier.

Încet-încet am ajuns și pe primul trail…

Trail-ul era plin de serpentine, pietre, radacini. Am urcat din nou, nu mult și iar… trailuri de flow cu contrapante uriașe.

După ce am coborât primele trailuri, am început să urcam și tot speram să găsim ceva apă că nu mai aveam aproape nici unul. Pe la mijlocul urcării am găsit un izvor cu apă foarte rece, abia așteptam să ne umplem bidoanele.

Marcaj de trail

Problema a fost că de acolo am pornit tot la deal, pentru ca, într-un sfârșit, să ajungem în vârf.

Regrupare
Au și ei bisericuțe…
cu domnul Paul Rad

Pe vârf era un lac extrem de curat…

Mai sus de lac, era o cruce, de la care urma să începem să coborâm…

La cruce, Robi ne zice că ar mai fi doar o curbă de nivel cu ceva rădăcini, și că merge…

Curba de nivel am făcut-o toți cum am putut, dar s-a meritat, că au început din nou frumoasele trailuri amenajate unde domnul Adrian Crapciu, fotograful oficial TNQ, ne aștepta să ne pozeze.

Mai jos am făcut poză la o regrupare numai ca să arăt că și în Austria mai sunt versanți care au fost defrișați de tot.

După încă o tură pe pista asfaltată, ajungem la chalet și ne pregatim de masă care urma s-o luăm la restaurantul numit „Die Schmiede”, .

La restaurant, am primit salată, pește și cartofi fierți, foarte bună mâncarea,

Proprietarul a pus pe masă sosuri iuți din colecția sa personală. Eu, viteaz, am dorit să încerc sosul cel mai tare de pe masă, care avea un scor de iuțeală de 300000 pe Scara Scoville.

Recunosc că am dorit să mă dau mare că rezist la iuțeală și mi-am pus o cantitate cam exagerată din sosul de mai jos. Atât mi-a fost !!

Din acea clipă, au urmat pentru mine 5 minute de lăcrimare cumplită.

Patronul, când m-a văzut roșu și cu lacrimi în ochi s-a speriat și a sărit să mă salveze cu un pahar de lapte, pe care mi l-a dat din partea casei.

Au urmat multe întrebări din partea tuturor dacă sunt ok, mai ales de la domnișoarele Suzi și Iulia, apoi am primit multă compasiune și de la domnul Paul și domnul George Enescu, a fost o seară pe care o să mi-o amintesc mult timp.

No, după ce în Rodnei am căzut în cap pe urcare, se pare că din nou am reușit să atrag atenția tuturor… 🙂

După ce m-am liniștit cât de cât, și toți cei prezenți s-au oprit din distracție compasiune, proprietarul apare și mai scoate 3 sosuri din dulap, spunându-mi că ce am gustat eu e frecție, că are cel puțin trei sosuri MULT mai tari ca ăla de l-am gustat, ăla e de începători…

Stând la masă, o rog pe domnișoara Iulia să-mi mai dea sosul o data, numai să-l pozez. Robi sare repede când aude, ia sosul și îl pune în colțul mesei de lângă el, departe de mine, spunând:

-Domnu’ Faur, în taberele TNQ nu mai ai voie la sosuri iuți, iar la ăsta, dacă vrei poză, îți fac EU!

A fost o mare distracție toată seara, după care am plecat la chalet la o nouă ședință tehnică pentru ziua următoare.