planuri estivale 2011

Acăsenii, probabil v-aţi convins, sunt o echipă care se respectă şi din acest motiv e frumos să-şi facă cunoscute planurile pentru sezonul de vară 2011.

În esenţă, vrem să mai participăm la trei maratoane MTB la probe Family.

Scopul participărilor este o legătură mai bună între Domnu Vlad şi ceilalţi acăseni, creionarea conştiinţei că lucrurile se fac împreună, fiecare cu rolul său, nici unul mai prejos sau mai presus decât celălalt.

Participările la MTB vor fi după cum urmează:

Astea-s „concursurile”

Vom termina, vom abandona, vom câştiga sau vom fi învinşi… contează mai puţin anul acesta. Ne vom antrena împreună, vom participa împreună, ne vom bucura sau ne vom întrista împreună şi asta e tot ce contează în această etapă a existenţei noastre. Avem destulă vreme să şi câştigăm concursuri în anii ce vin.

Celelalte obiective din această vară sunt aşa:

Trekking

  • Parâng, creasta+summit Parângul Mare, din pasul Urdele la Cabanele IEFS;
  • Retezat, summit, vf. Peleaga şi vf. Păpuşa;
  • Făgăraş, summit, vf. Lespezi şi vf. Călţun;
  • Făgăraş,  strike + summit, Custura Sărăţii şi vf. Negoiu;
  • Şureanu, summit, vf. lui Pătru.

Biking

  • coborâre, Păltiniş – Rozdeşti – Valea Sadului – Sadu;
  • summit + coborâre, Păltiniş – Cânaia – vf. Cindrel – Şaua Ştefleşti – Valea Frumoasei – Oaşa – Valea Sebeşului – Şugag;
  • creasta + summit + coborâre, Păltiniş – vf. Cindrel – Oaşa – Şugag.

No… astea-s obiectivele declarate, ca să se ştie că nu merem la-ntâmplare.

Fiecare din obiective are un scop despre care vom vorbi la vremea respectivă, adică este ales ca să dezvolte o anume abilitate (downhill, push-bike, carry-bike, stabilitate pe stâncă, anduranţă în creastă, etc.).

Pentru atingerea lor vor exista ture de antrenament, în principal în Trascău, atât pentru trekking cât şi pentru MTB. Ca orice lucru din viaţă, din diverse motive unele dintre aceste obiective vor fi atinse, altele nu.

Anul trecut ne-am îndeplinit toate visele şi sperăm că şi anul acesta vom reuşi, singuri sau cu ajutorul prietenilor.

 

Pupici,

Acăsenii

3 Comments

  1. Pingback: Acasenii.RO

  2. Pingback: Acasenii.RO

Comments are closed.